Ludovic Orban, declaraţii uluitoare după pierderea şefiei PNL. “Parteneriatul cu Iohannis s-a încheiat”

Ioana Bucur 25.09.2021, 18:55
Ludovic Orban, declaraţii uluitoare după pierderea şefiei PNL. “Parteneriatul cu Iohannis s-a încheiat”

Congresul PNL a adus numele noului lider al liberalilor. După ce Florin Cițu a fost anunțat președintele partidului, Ludovic Orban a luat cuvântul, declarând că își dă demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților și precizând că, din acest moment, rupe orice parteneriat cu președintele țării, Klaus Iohannis.

Ludovic Orban, prima reacție după înfrângerea de la congresul PNL

Ludovic Orban a fost invitat pe scena congresului PNL, după anunțarea rezultatului final al votului, care l-a dat câștigător pe premierul Florin Cîțu. Orban a anunțat că își va onora promisiunea și își va da demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

„Încep prin a le mulțumi celor aproape 1.900 de colegi care mi-au acordat încrederea în condițiile în care s-a desfășurat congresul. Îl felicit pe Florin Cîțu pentru alegerea ca președinte al Partidului Național Liberal.

Am apărat valorile liberale și am acționat constant pentru a pune în practică un ideal al politicilor liberale. Voi rămâne consecvent, îmi voi păstra convingerile și acțiunea politică pentru apărarea valorilor liberale și voi continua să acționez așa cum am făcut-o și până acum, alături de colegii mei.

Demisia mea din functia de președinte al Camerei Deputaților va fi luni pe masa noului președinte, Florin Cîțu.

Din momentul de față, între Ludovic Orban și Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”, a transmis Ludovic Orban.

Ludovic Orban, declaraţii uluitoare după pierderea şefiei PNL

„Aceasta e noua echipă a PNL. Aşa începe mişcarea liberală în România”

Florin Cîțu a câștigat alegerile din interiorul partidului și este noul președinte PNL. Premierul a obținut 2.878 de voturi, 60,2% din numărul voturilor valabile.

”Dragi colegi, am spus de mai multe ori, acest vot mă onorează şi mă responsabilizează. În acelaşi timp, trebuie să fiu sincer şi să vă spun că nu mă surprinde alegerea dummneavoastră, pentru că am spus din primul moment că echipa câştigătoare e singura soluţie pentru PNL. În acelaşi timp, vă promit că voi fi preşedintele liberalilor, indiferent pentru cine aţi votat astăzi.

De astăzi suntem un partid unit şi vom folosi toate resursele împotriva adversarului nostru politic, PSD. Această nu a fost doar o campanie, a fost o mişcare care începe cu PNL şi care va schimba România în bine. Vă mulţumesc tuturor şi împreună construim România liberală. Mulţumesc”, a declarat Cîţu de pe scena de la Romexpo.

El şi-a invitat pe scenă echipa.

”Mai este o zi mâine, dar sunt încrezător. Aceasta e noua echipă a PNL. Aşa începe mişcarea liberală în România. Acum, bineînţeles, la treabă. Mai avem şi mâine o zi. Vă mulţumim tuturor.”, a încheiat Cîţu.