Lucruri care îți aduc noroc în casă – perfecte pentru tine, dar și pentru un cadou

Emanuela Pană 25.12.2020, 18:05

Se spune că norocul nu vine singur, astfel că, uneori, acesta depinde și de deciziile pe care le iei și chiar de obiectele din jur și de puterea lor. Așadar, dacă vrei să-ți sporești șansele de a atrage prosperitatea, norocul și energia pozitivă, ai grijă să ai în casa ta câteva obiecte simple, dar care au o putere aparte, conform regulilor Feng Shui. Mai multe detalii, în continuare.

Obiecte care îți aduc noroc în casă

Foarte multe persoane se gândesc în primul rând la sănătate, a lor și a celor dragi, și sunt în căutarea păcii și a fericirii, dar nu numai. Oamenii mai caută și… un strop de noroc, iar pentru a-l atrage de parte lor, aceștia încearcă tot felul de soluții și trucuri. Spre exemplu, când vine vorba despre amenajarea locuinței, au grijă să aibă mereu obiecte aducătoare de noroc sau țin cont de regulile Feng Shui.

Așadar, dacă ești în căutare de noroc, află că nu trebuie să faci reamenajări majore, ci este suficient să îți achiziționezi unul sau mai multe dintre obiectele aducătoare de noroc, care ar trebui să se încadreze, desigur, în designul casei.

Când vei începe programul de reamenajare, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare, cu un buget adecvat și cu multe idei. La sfârșit, când totul va fi pus în ordine, te poți ocupa de detalii.

Citește și: Anul 2021, din punct de vedere financiar. Cine va avea noroc mare la bani și cine va pierde mulți

Trebuie să le ai în casă

Iată câteva obiecte care nu ar trebui să lipsească din casa ta pentru un plus de noroc, dar pe care le poți oferi și celor dragi, în dar.

Tămâia atrage norocul în locuință
Tămâia atrage norocul în locuință

1. Figurina elefant

Nu este un secret că figurinele elefant se numără printre obiectele purtătoare de noroc. Se spune că silueta unui elefant ar proteja casa și ar aduce, pe lângă noroc, înțelepciune, fericire și bani. Însă, trebuie să ții cont de două aspecte: ai grijă să îi alegi doar pe cei care au trompa orientată în sus și fii atentă la poziționarea acestuia. Astfel, pentru „a-ți apăra casa“, este indicat ca aceste figurile să fie amplasate în locurile vulnerabile ale locuinței, ca de exemplu uși sau ferestre.

2. Broasca țestoasă

Un alt simbol folosit de cei care vor să atragă norocul și să-ți protejeze casa de rău este broasca țestoasă. Asemenea elefantului, ar fi bine ca ea să se regăsească într-un punct strategic al locuinței. Ar fi bine să stea la înălțime, orientată cu fața către ușa de la intrare. Se spune că broasca țestoasă aduce noroc, prosperitate și asigură numai energii pozitive. Broasca țestoasă se numără printre cei patru gardieni în Feng Shui, ceea ce o face un simbol foarte puternic.

3. Potcoave

Alte simboluri aducătoare de noroc extrem de cunoscute sunt potcoavele, ele fiind folosite în acest scop încă din cele mai vechi timpuri. În caz că nu știați, această tradiție își are originea în legendele și poveștile irlandeze. Se spune că potcoava apără casa de dușmani și îi ține la distanță pe cei rău intenționați. Ea poate fi amplasată oriunde, fie în interiorul casei (birou, living, dormitor), fie în exterior și poate sta oricum, îndreptată în sus sau în jos.

4. Tămâie

Foarte multă lume folosește parfumul de tămâie în aromoterapie, datorită efectului său de relaxare. Însă, tot despre tămâie se spune că ar avea puterea de a alunga energiile negative din locuință. Există, însă, și alte tipuri de parfumuri care ar avea efecte asemănătoare. De exemplu, se crede că arderea salviei are puterea de a alunga spiritele rele din casă.

5. Oglinzi

În Feng Shui, oglinda este folosită în vederea atragerii energiilor pozitive. Cel mai probabil, oglinzile nu lipsesc din nicio locuință, dată fiind utilitatea lor practică. Totuși, dacă vrei să atragi norocul și pozitivitatea cu ajutorul ei, ar fi bine ca aceasta să reflecte o priveliște frumoasă din grădină sau un peisaj.

6. Ghinde 

Se spune că ghindele ar fi și ele purtătoare de noroc. Așadar, adună din parcuri sau din pădure câteva ghinde și păstrează-le, într-un bol, în casă. Ele sunt considerate un simbol al protecției și al puterii în multe culturi ale lumii.

7. Bambus

Ultimul, dar nu cel din urmă purtător de noroc este bambusul. Chinezii consideră că această plantă nu ar trebui să lipsească din nicio locuință. Un alt aspect interesant consta în faptul că numărul de ramuri pe care le are planta de bambus are semnificații diferite. Spre exemplu, nu este bine să oferi niciodată cuiva o plantă de bambus care are patru ramuri, pentru că, în numerologia chineză, numărul patru are legătură cu moartea și alte tragedii. Evident că nici tu nu trebuie să ții în casă o plantă de bambus cu patru ramuri.

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...