Lista neagră cu ţările care au supărat Kremlinul. Ce se întâmplă cu România

Ioana Bucur 07.03.2022, 15:03
Lista neagră cu ţările care au supărat Kremlinul. Ce se întâmplă cu România

După ce a fost vizată de sancțiuni fără precedent de statele din Uniunea Europeană și din restul lumii pentru invazia și atacurile asupra Ucrainei, a venit momentul reacției. Guvernul Rusiei a aprobat lista neagră cu țările care au supărat Kremlinul, iar România a fost și ea inclusă. Care sunt, în opinia lui Vladimir Putin, țările „neprietenoase”, responsabile pentru „acțiuni ostile asupra Rusiei”.

Sancțiunile asupra Rusiei continuă

După sancțiunile economice țintite asupra Rusiei, Regatul Unit, Statele Unite, Canada, Australia şi Noua Zeelandă au cerut Interpol să suspende Rusia din această organizaţie internaţională de cooperare în domeniul poliţiei.

„Faptele Rusiei constituie o ameninţare directă la adresa securităţii persoanelor şi a cooperării internaţionle în domeniul legii”, a susținut, într-un mesaj postat pe Twitter, ministrul britanic de Interne Priti Patel.

Potrivit BBC, Noua Zeelandă a întocmit o listă cu sancțiuni ce vor viza o sută de cetățeni ruși. Anunțul a fost făcut de premierul Jacinda Ardern, care a precizat că noile reguli vor impune o interdicţie de călătorie pentru o sută de oligarhi ruşi şi vor împiedica iahturile, navele şi avioanele înregistrate la Moscova să intre în spaţiul aerian sau în apele Noii Zeelande.

Măsura a fost luată pentru ca Noua Zeelandă să nu devină un loc unde cei vizaţi să evite pedepsele impuse de alte naţiuni occidentale.

Sunt doar câteva exemple din acțiunile luate de aliații occidentali în încercarea de a izola diplomatic şi economic Moscova, ca urmare a invadării Ucrainei.

Agenția de stat RIA anunță că Guvernul Rusiei a aprobat o listă a țărilor considerate „neprietenoase” și care ar fi responsabile, în viziunea Kremlinului, pentru „acțiuni ostile împotriva Rusiei”.

Lista neagră cu ţările care au supărat Kremlinul. Ce se întâmplă cu România
Vladimir Putin

Lista neagră a Kremlinului

Lista cuprinsă într-un decret al Consiliului de Miniştri al Rusiei include și toate cele 27 de țări ale Uniunii Europene, însă fără să fie nominalizate separat în lista neagră a Kremlinului.

  • Australia
  • Canada
  • Statele Uniunii Europene
  • Islanda
  • Japonia
  • Liechtenstein
  • Monaco
  • Noua Zeelandă
  • Norvegia
  • Coreea de Sud
  • San Marino
  • Muntenegru
  • Singapore
  • Elveția
  • Taiwan
  • Ucraina
  • Regatul Unit al Marii Britanii
  • Statele Unite ale Americii

În document se precizează că „statul rus, cetăţenii şi companiile care au obligaţii în valută străină faţă de creditorii străini care sunt incluşi pe lista ţărilor ostile le vor putea plăti în ruble”. Orice tranzacție a companiilor rusești cu cele din statele „neprietenoase” se vor face doar cu aprobarea unei comisii a guvernului rus.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov, a declarat că „orice țară care își pune la dispoziția Ucrainei aerodromurile pentru atacuri asupra Rusiei poate fi considerată că a intrat în conflict”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...