În Duminica Floriilor, care pică anul acesta pe 28 aprilie, cei ce poartă nume de flori sunt sărbătoriți de familie, prieteni și oamenii dragi. Deși se află pe lista celor mai importante sărbători din an, oamenii încă se mai întreabă ce nume se sărbătoresc de Florii.
Potrivit statisticilor, aproximativ 850.000 de femei și 630.000 de bărbați își aniversează ziua de nume de Florii. Printre cele mai populare nume se numără Viorica și Florin, însă mai sunt și alte nume care trebuie aniversate în Duminica Floriilor.
În România, 334.734 de persoane se numesc Florin, 147.328 poartă numele de Viorel, iar 54.759 Florian. Există, de asemenea, 29.777 de români cu numele Florea, 25.181 care se numesc Florentin, și 13.925 care sunt numiți Florinel.
Printre bărbații care își serbează onomastica de Florii se număra şi cei cu numele Trandafir – 2.418, Bujor – 1.554, Floricel – 924, Mărgărit – 695 şi Crin – 214. Dintre femeile cu nume de flori, 146.268 sunt numite Viorica, 128.844 – Florentina, 92.668 – Florica, 87.202 – Floarea, și 79.753 – Florina.
Totodată, în ziua de Florii se sărbătoresc și persoane cu nume de flori mai puțin comune, cum ar fi Garofița – 2.872, Iris – 2.296, Anemona – 878, Micșunica – 646, Romanița – 543, Panseluța – 444 și Crizantema – 353.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Lista completă
Iată lista completă cu nume care se sărbătoresc de Florii: Anemona, Brânduşa, Camelia, Codrin, Codrina, Codruţ, Codruţa, Crăiţa, Crenguţa, Crina, Crinu, Crinuţa, Crizantema, Dalia, Delia, Floarea, Flora, Florenţa, Florentin, Florentina, Florica, Florin, Florina, Garofiţa, Gentiana, Gherghina, Iasmin, Iasmina, Iris, Lăcrimioara, Laur, Laura, Laurenţiu, Laurian, Lauriana, Malina, Margareta, Micsunica, Mugurel, Narcis, Narcisa, Panseluţa, Romaniţa, Roza, Rozalia, Trandafira, Violeta, Viorel, Viorela, Viorica, Zambila, Zambilica.
Citește și: Când sunt Floriile în 2024? Pe ce dată pică
Iată câteva idei de urări și mesaje pe care le poți transmite celor dragi de Florii 2024.

Vezi și: Calendar ortodox aprilie 2024, cele mai importante sărbători. Pe ce dată pică Sfântul Gheorghe?
Floriile, sărbătoare cunoscută și ca Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim, reprezintă un eveniment important pentru credincioșii ortodocși. Sărbătoarea este notată cu o cruce roșie în calendar – semn distinctiv pentru importanța slujbei.
Duminica Floriilor nu este o sărbătoarea cu dată fixă, iar în 2024 va fi prăznuită pe 28 aprilie. Aceasta este cea mai mare sărbătoare dintre cele care au loc în Postul Paștelui (Postul Mare). Sărbătoarea Floriilor pică anual în duminica dinaintea Paștelui.
Anul acesta, Paștele pică pe 5 mai. Denumirea sărbătorii (Intrarea Domnului în Ierusalim) face referire la momentul în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, călare pe un asin, înainte de a fi răstignit, în a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr.