Klaus Iohannis, anunț despre ceea ce se va întâmpla de Paşte. În condițiile în care numărul cazurilor noi de infectare cu COVID-19 a crescut alrmant în ultimele zile, iar tulpinile noi, ce au un grad de contagiozitate mult mai mare, au ajuns în România, ce restricții noi se vor impune? Ce a spus președintele despre o nouă sărbătoare petrecută în carantină.
Klaus Iohannis, anunț despre ceea ce se va întâmpla de Paşte. Președintele a susținut o declaraie de presă, marți, în contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri noi de coronavirus în România.
„Cifrele din ultima săptămână privind evoluţia pandemiei de COVID 19 sunt îngrijorătoare. Tendinţa de creştere este evidentă şi din toate părţile ni se spune că presiunea pe secţile de terapie intensivă este tot mai mare”, a explicat, marţi, Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă.
Președintele a lansat și un apel către populație, rugându-i pe români să nu „irosim ceea ce am câștigat până acum prin campania de vaccinare”. În plus, Iohannis a precizat că ritmul în care se desfășoară programul național de imunizare este unul foarte bun, numărul dozelor administrate și numărul centrelor fiind într-o continuă creștere.
Klaus Iohannis a mai declarat că, cel mai probabil, starea de alertă, ce expiră în următoarele zile, va fi prelungită, restricțiile aflate deja în vigoare fiind și ele păstrate, însă cu anumite modificări. Președintele a confirmat informația ce a ajuns de câteva zile în spațiul public, potrivit căreia circulația pe timp de noapte va fi interzisă, cu anumite excepții, de la orele 22:00, nu 23:00, cum a fost până acum.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Trebuie să avem grijă să nu ne înecăm la mal. Starea de alertă va fi prelungită în această săptămână, din cauza numărului relativ mare de infectări. Restricţiile care sunt în vigoare vor fi păstrate, iar circulaţia pe timp de noapte – care este restricţionată acum de la ora 23.00 – va fi restricţionată mai devreme, probabil de la orele 22.00”, a mai anunţat preşedintele.

Cât despre o nouă carantină, se pare că autoritățile exclud această variantă, în perioada următoare. Președintele a anunțat că nu sunt luate în calcul restricții mai severe de Paște.
„Nu avem în vedere un lockdown de Paşte”, a mai anunţat preşedintele.
Raed Arafat a exclus și el posibilitatea unui locdown total, în viitorul apropiat. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă consideră că „depinde de noi unde vom ajunge şi dacă vom ajunge să mai luăm măsuri de carantinare”.
„Trebuie să se înţeleagă peste tot (…) în mâna noastră stă dacă continuăm să creştem incidenţa şi să trebuiască să luăm măsuri de limitare a circulaţiei (…) De noi depinde acest lcuru. Ne confruntăm cu riscul răspândirii mai rapide din cauza noii tulpini care devine din ce în ce predominantă peste tot şi un sistem sanitar care oricum este aglomerat în acest moment. Dacă contiună creşterea (…) acolo unde trebuie măsuri locale, zonale, acestea se vor lua. Dacă nu le luăm vm ajunge să luăm măsuri naţionale mult mai drastice şi asta încercăm să evităm. (…) La acest moment nu există în faţa noastră, pe masă pusă nicio discuţie despre lockdown total (…) Încercăm tot posibilul să nu ajungem acolo”, a mai declarat Raed Arafat.