Incendiu puternic noaptea trecută la Tulcea, după ce o pensiune a ars. Cinci turiști, printre care si un copil, au ajuns la spital cu arsuri VIDEO

Ioana Constantin 10.08.2021, 09:53

S-a dat alarma noaptea trecută la ISU Tulcea, când o pensiune a ars și 8 turiști cazați acolo au fost evacuați. Cinci dintre ei, printre care și un copil, au ajuns la spital cu arsuri.

Incendiu noaptea trecută la Tulcea, după ce o pensiune a ars

La ora 04.38 ISU Tulcea a fost alertat prin 112 de producerea unui incendiu la o casa cu regim de închiriere în comuna Jurilovca. Imediat Detașamentul de Pompieri Tulcea și Stația de Pompieri Babadag au răspuns solicitării cu 3 autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțimi, o autospecială pentru descarcerare și două echipaje SMURD. La fața locului au sosit în sprijin și trei echipaje de Ambulanță, dar și polițiști. Primul echipaj sosit la fața locului a aparținut însă Serviciului de Voluntariat din cadrul Primăriei Jurilovca.

În casa de vacanță se aflau opt persoane care au fost surprinse de incendiu dar care au reuțit să se autoevalueze. În urma evaluării medicale s-a luat decizia transportării unui număr de cinci persoane la spital, o persoană a fost asistată medical la fața locului, refuzând în final transportul la o unitate spitalicească, iar două nu au avut nevoie de asistență medicală. Toți cei opt erau turiști aflați în vacanță în Delta Dunării.

Incendiu noaptea trecuta la Tulcea, dupa ce o pensiune a ars
Incendiu noaptea trecuta la Tulcea

Din cele cinci persoane transportate la spital, 4 erau adulți care prezentau arsuri pe diferite suprafețe ale corpului și un copil care avea un atac de panică.

Nu s-a activat Planul roșu de intervenție deoarece informațiile transmise de la locul producerii incendiului precizau faptul ca toate persoanele din interiorul locuinței s-au autoevavuat, dar forțele și mijloacele deplasate au fost dimensionate în consecință, a spus Col. Adrian Petrov, comandant ISU Tulcea.

Incendiul a fost lichidat la ora 07.00. Casa respectivă avea 3 corpuri lipite între ele. Au ars pavilionul central și o bucătărie de vară. Al treilea corp a fost salvat. Pompierii împreună cu polițiștii au declanțat o anchetă și au stabilit cauza probabilă a incendiului. Se merge pe varianta unui scurtcircuit electric.

Potrivit anchetatorilor, imobiliul nu era tocmai era o pensiune, ci o casă în regim de închiriere. Nu era autorizată încă pentru circuitul turistic. Din acest motiv polițiștii derulează o ancheta și în acest sens. Dacă se va dovedi că nu avea încă voie să închirieze, proprietarul se va alege cu dosar penal.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, în care vor verifica toate aspectele referitoare la situația respectivă.

Urmăriți Impact.ro și pe