În ce stare se află acum pacienții răniți în accidentul din Bulgaria. Alexandru Rafila a făcut mai multe precizări

Elena Avramescu 08.08.2022, 13:32
În ce stare se află acum pacienții răniți în accidentul din Bulgaria. Alexandru Rafila a făcut mai multe precizări

O adevărată tragedie s-a petrecut pe o șosea din Bulgaria, în noaptea de vineri spre sâmbătă, când trei români și un cetățean străin și-au pierdut viața după ce autocarul în care se aflau s-a izbit de o altă mașină, după care s-a înfipt puternic într-un copac. Accidentul s-a petrecut în zona Veliko Târnovo, în momentul în care autocarul, în care erau 26 de pasageri, printre care și români, și doi șoferi turci venea din Istanbul și se îndrepta spre România.

Alexandru Rafila, informații noi despre pacienții răniți în accidentul din Bulgaria

Imediat după producerea accidentului, cei cinci români răniți în accidentul din Bulgaria au fost transportați cu un elicopter SMURD în București la Spitalul de Urgență Floreasca. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a efectuat o vizită la unitatea medicală și a declarat că toți pacienții se află în stare bună, fiind conştienţi şi cooperanţi. Cu toate acestea, unii dintre pacienți întâmpină alte tipuri de afecţiuni, care pot fi agravate de accidentul prin care au trecut.

„În mod evident, la astfel de persoane pot apărea şi complicaţii. Nu cei care erau la terapie intensivă, ci cei care erau în secţia obişnuită. Sunt mulţumiţi de modul în care au fost trataţi şi suntem împreună cu ei şi cu familiile lor, care deja au luat contactul să rezolvăm orice probleme apar din punct de vedere medical sau administrativ. Starea este stabilă.

Pe doi dintre ei i-am vizitat şi unul dintre ei are leziuni minore, dar trebuie totuşi reechilibraţi nu numai din punct de vedere medical, tradiţional, ci şi din punct de vedere psihologic. Psihologul spitalului, cred, a stat de vorbă cu ei. Din câte ştiu, au fost văzuţi de un medic psihiatric, pentru că şocul este mare când se întâmplă un astfel de accident, mai ales că unii şi-au pierdut chiar şi rudele în acest accident.

Toţi pacienţii sunt conştienţi, sunt cooperanţi, nu este niciun fel de problemă din punctul acesta de vedere, dar sigur că dacă leziunile presupun o îngrijire specializată în terapie intensivă, lucrul acesta se desfăşoară în momentul de faţă”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

In ce stare se afla acum pacientii raniti in accidentul din Bulgaria
Accident auto in Bulgaria

Șoferul turc de la volanul autocarului, pus sub acuzare

În cursul zilei de ieri s-a aflat că șoferul turc de la volanul autocarului implicat în accidentul din Bulgaria, în apropiere de Veliko Târnovo, a fost pus sub acuzare, fiind învinuit de neglijență la volan și de cauzarea morții a patru persoane după ce nu a respectat regulile de circulație. În cazul în care o să fie găsit vinovat, riscă până la 15 ani de închisoare.

„Au fost strânse suficiente probe pentru vinovăția unei persoane, care a fost trasă la răspundere penală. Acesta este șoferul autocarului”, a anunțat Parchetul din Bulgaria.

Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a ținut să facă o serie de declarații în decursul zilei de sâmbătă, după ce a aflat de tragedia din Bulgaria.

„Transmit sincere condoleanțe și putere să treacă peste această cumplită încercare familiilor și prietenilor compatrioților noștri care au pierdut pe cineva drag și apropiat.

Le doresc răniților însănătoșire grabnică! Mulțumesc echipelor medicale și celorlalte autorități din România și din Bulgaria care s-au mobilizat urgent și au găsit soluții pentru a-i ajuta pe toți cei care aveau nevoie. În astfel de momente contează enorm solidaritatea și un sistem de urgență funcțional. Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile din statul vecin”, a spus ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...