Guvernul României, prins pe picior greșit. Executivul nu a plătit factura la curent de 6 luni, care este explicația

Mihnea Tălău 14.10.2022, 17:54
Guvernul României, prins pe picior greșit. Executivul nu a plătit factura la curent de 6 luni, care este explicația

Guvernul României nu și-a mai plătit factura la energie electrică de șase luni. Oficialii de la Palatul Victoria au recunoscut că situația este cât se poate de reală, dar din cauza modificărilor succesive la OUG, cei de la Hidroelectrica nu au știut cum să mai emită aceste facturi.

Din luna martie executivul nu a mai plătit factura la curent

Ultima factură achitată de către executivul Ciucă este cea din luna martie a anului 2022, în valoare de 125.000 de lei cu tot cu TVA.

Prin comparație, cei de la Palatul Victoria au consumat doar 127.000 de kW în luna martie a acestui an, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, când consumul a fost de 148.000. Și deși consumul a fost mai redus, valoarea facturii a fost mai mare, respectiv 125.000 pentru luna martie a acestui an, față de 94.000 de lei anul trecut, scrie Antena 3.

”Valoarea ultimei facturi la energie electrică a fost de 125.316,35 de lei, TVA inclus, aferentă lunii martie 2022, ulterior furnizorul de energie electrică fiind înlocuit cu Hidroelectrica, iar acest furnizor de energie electrică nu a emis încă facturile de consum pentru perioada aprilie-septembrie 2022.

Referitor la planurile de reducere a consumului pentru Palatul Parlamentului, din păcate nu vă putem oferi informații, dar vă putem spune că pentru palatul Victoria s-a depus o solicitare privind finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, în vederea reabilitării termice și energetice a Palatului Victoria, conform ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență și a fost redus programul de iluminat arhitectural al Palatului Victoria cât și cel ambiental al sălilor de ședință”, se arată în răspunsul Guvernului.

Ce trebuie sa faci urgent pentru a reduce factura la curent

Mulți dintre consumatori ar putea primi facturile pe ultimele 5 luni

Această situație nu este una necunoscută, întrucât pentru că toți consumatorii ar putea primi facturile pe ultimele 5 luni, din cauza faptului că furnizorii de energie nu au știut cum să le calculeze.

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...