Andreea Marin nu mai are nevoie de nicio introducere, întrucât toată lumea o cunoaște pe fosta „Zână a Surprizelor“. A ajuns în lumina reflectoarelor încă din tinerețe, făcând furori cu emisiunea difuzată în fiecare sâmbătă pe TVR 1. Andreea Marin a avut priză la public, care a îndrăgit-o încă din prima clipă. Cum arăta diva în tinerețe, atunci când se afla la început de carieră, aflați în continuare.
Numele Andreea Marin era pe buzele tuturor în anul 2000, pe vremea când prezenta emisiunea „Surprize, Surprize“, difuzată de TVR 1. Acum, vedeta are 46 de ani și o carieră de succes în televiziune în spate. Ea a devenit cunoscută publicului larg după ce a fost angajată să prezinte emisiunea mai sus menționată, care a avut nu mai puțin de 8 sezoane.
Începând din anul 1999 și până în 2007, Andreea Marin a fost gazda emisiunii „Surprize, Surprize“, care, la acel moment, era printre cele mai urmărite din România, dacă nu chiar cea de pe locul întâi. După opt ani de emisie, frumoasa prezentatoare a renunțat la job, când a rămas însărcinată cu Ana Violeta, fata pe care o are alături de Ștefan Bănică Jr. Pe 15 decembrie 2007, cei doi deveneau părinți pentru prima dată împreună. Celebrul cântăreț mai avea un fiu, rezultat dintr-o relație anterioară.
La acel moment, se zvonea că Andreea Marin negociază un alt proiect cu TVR 1, proiect care nu s-a concretizat niciodată. Prin urmare, Andreea Marin nu a mai revenit pe micul ecran în postura de „zână“.
Vă întrebați cum arăta Andreea Marin cu mai bine de 20 de ani în urmă, când o țară întreagă era cu ochii pe televizor, să o vadă pe „Zâna Surprizelor“? Vă spunem doar atât: aceeaşi privire magnetică, acelaşi zâmbet seducător. Restul veți descoperi accesând galeria foto a acestui articol, unde veți descoperi fotografii rare din tinerețea Andreei Marin. Ipostazele sunt speciale, îndeosebi pentru că diva se afla încă la începutul carierei.
Citește și: Ce lovitură. De ce nu a luat-o Ion Țiriac pe Andreea Marin de soţie, de fapt. S-a aflat tot
Anii au trecut, însă Andreea Marin arată aproape la fel ca pe vremea când prezenta „Surprize, surprize“, iar acest lucru se datorează, după cum o spune chiar ea, stilului de viață ordonat pe care l-a adoptat. „Zâna Surprizelor“ susținea de curând că nu a făcut niciodată excese.
Eram doar mai naivă și am învățat evoluând, dar altfel sunt fidelă acelorași principii sănătoase de viață și nici nu m-am schimbat fizic prea mult. Vreau să rămân omul pe care te bazezi, care știe ce face și care lasă în urmă ceva de care să îți amintești, zeci de ani, iată, cu plăcere. Nu să fiu ceea ce văd mereu în jur: scânteie transformată în fum, risipită de vânt. Ăsta nu e succes. Ce e val ca valul trece. Mă încăpățânez să fiu stâncă“, a spus Andreea Marin, într-un interviu recent acordat viva.ro.