Decizie neașteptată a Parlamentului! Domeniul de activitate, din România, în care se facă majorări de salarii în plină criză

Andrei Cezar 07.04.2020, 20:40
Decizie neașteptată a Parlamentului! Domeniul de activitate, din România, în care se facă majorări de salarii în plină criză

În plină epidemie, Parlamentul României a decis să mărească salariile unor angajați la stat chiar și cu 100%. Dar sunt și domenii de activitate în care venitul angajaților crește cu 20%. Unii specialiști nu sunt de acord cu această măsură și consideră că majorările sunt atipice în acest context.

Decizie neașteptată în Parlament. Angajații unor instituții vor beneficia de măriri de salarii

Parlamanetul României a adoptat modificarea Legii 153/2017 care privește salarizarea personalului plătiti din fonduri publice. Modificările au fost votate în sistem online de deputați, Camera Deputaților fiind forul decizional. Așadar, potrivit legii, începând de luna viitoare, salariile de bază ale personalului din cadrul Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale se dublează, în plină criză, informează mediafax.ro

Însă nu sunt singurii angajați la stat care beneficiază de măriri de salarii. Personalul din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Rutier (ISCTR), Autorității Rutiere Române și Autorității Navale Române va avea de asemenea lefurile mărite cu 20%, față de nivelul din decembrie 2019. Măsura se aplică din luna mai.

Persoanlul care lucrează în bibliotecile naționale, sau de importanță națională, în Bibliotea Academiei Române, precum și cel din cadrul muzeelor de importanță națională vor primi un avans de 30% din salariu, din luna august.

Decizie neașteptată a Parlamentului! Domeniul de activitate, din România, în care se facă majorări de salarii în plină criză
Decizie neașteptată a Parlamentului! Domeniul de activitate, din România, în care se facă majorări de salarii în plină criză

Consultant financiar: „Nu este timpul pentru așa ceva”

Unii specialiști în domeniul economic sunt de părere că nu este normală o asemenea măsură, în contextul epidemiei și al intrării în șomaj tehnic a aproape un milion de angajați.

”Nu e timpul pentru așa ceva. Sunt convins că acei angajați își justifică salariile, dar majorările de salarii, în momentul în care avem un milion de contracte de muncă suspendate, iar cele mai mari salarii din șomajul tehnic ajung la maximum 2300 de lei, nu sunt normale pentru criză. Aceste majorări sunt total atipice în acest context.”. a declarat consultantul financiar Adrian Bența.

Legea va intra în vigoare de la data de 9 aprilie.

Urmăriți Impact.ro și pe