De ce să folosești bicarbonatul de sodiu pe grătarele de la aragaz. Trucul te scapă de multe neplăceri

Ioana Bucur 14.09.2022, 14:11
De ce să folosești bicarbonatul de sodiu pe grătarele de la aragaz. Trucul te scapă de multe neplăceri

Când vine vorba de curățenie, cele mai dificile și pretențioase suprafețe de șters sunt în bucătărie. Cu toate că rafturile magazinelor sunt pline de produse ce promit rezultate spectaculoase, asul din mâneca celor mai iscusite gospodine este, și de data asta, vedeta trucurilor pentru casă. Află de ce se recomandă să folosești bicarbonatul de sodiu pe grătarele de la aragaz.

Cum poți curăța grătarele de la aragaz cu bicarbonat de sodiu

Știm prea bine că orice sesiune de preparat mâncare pentru tine, familie sau musafiri se încheie cu un munte de vase de spălat și suprafețe ce trebuie curățate de petele lăsate de ingrediente, cele mai dificile fiind, evident, cele de grăsime și ulei.

Dacă vesela, tacâmurile și oalele se rezolvă destul de ușor, mai ales în casele în care există o mașină de spălat vase, blatul și alte suprafețe de lucru se șterg imediat, lucrurile nu sunt la fel de simple când ajungem la aragaz – mai exact, la grătarele ce se pun peste ochiurile sale.

Dacă nu sunt curățate cum trebuie, reziduurile de grăsime le vor lăsa fără strălucire și lipicioase la atingere și vor fi aproape imposibil de readus la starea inițială.

Totuși, dacă folosim un truc ce nu lipsește din arsenalul celor mai iscusite gospodine, operațiunea va deveni surprinzător de simplă. Vei avea nevoie de un singur ingredient: celebrul bicarbonat de sodiu.

De ce să folosești bicarbonatul de sodiu pe grătarele de la aragaz. Trucul te scapă de multe neplăceri

Cum se prepară soluția

Primul pas este pregătirea produsului cu care vom degresa grătarele de la aragaz. Amestecă trei părți de bicarbonat de sodiu cu o parte apă până obții o pastă omogenă cu o consistență groasă.

Cu o perie sau o cârpă moale, întinde pasta pe grătare, având grijă să nu lași nicio porțiune neacoperită. Lasă amestecul să acționeze în jur de 15 până la 20 de minute, timp în care bicarbonatul va lucra și va dizolva petele de grăsime.

Cu o perie moale sau o periuță de dinți pe care o vei arunca apoi la gunoi, freacă zonele cele mai murdare, până se îndepărtează reziduurile. La final, grătarul se șterge cu o zârpă moale și curată.

Indiferent de produsele pe care le alegi pentru curățarea grătarului de la aragaz, ai grijă să alegi mereu soluții care nu sunt abrazive și care nu conțin substanțe dure precum amoniacul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...