De ce are Postul Paștelui 40 de zile. Semnificația numărului este extrem de puternică

Cristian Cojocaru 16.03.2021, 20:14
De ce are Postul Paștelui 40 de zile. Semnificația numărului este extrem de puternică

Sunt multe persoane care țin post, cu precădere în Postul Paștelui însă foarte puțini știu de ce acest post durează 40 de zile. Desigur că la mijloc există și o explicație pentru acest număr de zile, fiind invocate două motive.

Motivul pentru care Postul Paștelui are 40 de zile

În timp ce Postul Sfinților Petru și Pavel variază de fiecare dată, Postul Paștelui durează de fiecare dată 40 de zile. Explicația constă în două mari motive, unul fiind de ordin istoric, în timp ce celălalt spiritual-duhovnicesc. Din punct de vedere istoric, creștinii postesc 40 de zile înaintea cele mai mari săbători ale ortodoxiei. Astfel, înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei și de a se descoperi lumii ca fiind Mântuitorul, El a postit 40 de zile și 40 de nopți, înfruntânt cele trei ispitiri ale diavolului.

Această certitudine se arată și în Vechiul Testament, unde cifra 40 este asociată cu :

  • potopul lui Noe durează 40 zile şi 40 nopţi;
  • poporul Israel a fost purtat prin pustie 40 de ani înainte de a intra în ţara făgăduită de Dumnezeu;
  • Moise a ținut post negru 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de a primi de la Dumnezeu tablele cele 10 Porunci;
  • profetul Iezechiel a stat culcat 40 de zile pentru cei 40 de ani de nelegiuiri ai poporului din Iudeea;
  • primii regi ai poporului ales au domnit cam tot 40 ani.
La baza acestui număr stă și citirea acatistelor timp de 40 de zile, iar pentru morți se dau 40 de liturghii
La baza acestui număr stă și citirea acatistelor timp de 40 de zile, iar pentru morți se dau 40 de liturghii

Postul Paștelui din punct de vedere spiritual-duhovnicesc

Perioada de 40 de zile nu este o perioadă foarte lungă însă nici scurtă, fiind benefică pentru purificarea organismului dar și a spiritului. Astfel, dacă ar fi mai scurtă, parcursul spiritual ar fi incomplet, în timp ce o perioadă mai lungă ar putea deveni foarte grea pentru cei aflați la început.

Aceste 40 de zile sunt suficiente pentru a te lupta cu sinele și a te reîmprospăta spiritual. Postul Paștelui durează 40 de zile pentru a oferi suficient timp creștinilor în a se regăsi și îndrepta dar și pentru a înfrunta ispitele. Semnificația acestei cifre este una puternică, numărul 40 fiind amintit în Biblie de aproximativ 100 de ori. Acest număr simbolizează libertate și schimbare, astfel, încheierea unui ciclu și începerea unui ciclu nou.

La baza acestui număr stă și citirea acatistelor timp de 40 de zile, iar pentru morți se dau 40 de liturghii. De Sf. Maslu, Sf. Liturghie este bine să se dea timp de 40 de zile. În data de 9 martie, creștinii au sărbătorit și cei 40 de Sfinți Mucenici. Un alt lucru semnificativ este faptul că o sarcină normală, durează 40 de săptămâni, astfel că cifra pare să fie un număr complet.

Urmăriți Impact.ro și pe