EXCLUSIV

Cum vrea fugarul Ioan Neculaie să scape de pedeapsa cu închisoarea. Autoritățile întârzie să-l extrădeze, deși judecătorii din Grecia și-au dat acordul

Livia Ispas 14.06.2022, 11:22
Cum vrea fugarul Ioan Neculaie să scape de pedeapsa cu închisoarea. Autoritățile întârzie să-l extrădeze, deși judecătorii din Grecia și-au dat acordul

Omul de afaceri Ioan Neculaie, fost patronal FC Brașov și al fabricii de autocamioane Roman, este tot în Grecia, deși au trecut aproape cinci luni de când a fost prins, în urma condamnării la 2 ani și 2 luni de închisoare cu executare. Judecătorii greci au decis, definitiv, că Ioan Neculaie poate fi extrădat, dar omul de afaceri încă nu a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa. Între timp, Ioan Neculaie speră să scape de pedeapsă prin recursul în casație pe care l-au formulat avocații lui și care se judecă marți.

Ioan Neculaie (65 de ani) a fost condamnat în 21 ianuarie 2022, de Curtea de Apel Brașov, la 2 ani și 2 luni de închisoare cu executare, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Plecat din țară la momentul condamnării, Ioan Neculaie a fost dat în urmărire internațională și prins pe 29 ianuarie, la Salonic, unde se ascundea într-o zonă rezidențială de lux.

Ajuns în fața judecătorilor eleni, aceștia au decis definitiv că poate fi extrădat în România, însă deocamdată demersurile pentru aducerea lui în țară nu au fost finalizate.

Din Grecia, Ioan Neculaie vrea anularea condamnării definitive

În timp ce așteaptă în Grecia punerea în executare a deciziei de extrădare, Ioan Neculaie a depus, prin avocații săi, un recurs în casație, prin care speră să obțină anularea condamnării definitive la 2 ani și 2 luni de închisoare cu executare.

Dosarul a fost înregistrat pe 21 martie 2022, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care pe 19 aprilie a admis că cererea de recurs în casaţie îndeplinește condițiile pentru a fi judecată de un complet de la instanța supremă. Primul termen a fost stabilit pentru marți 14 iunie, cu citarea lui Ioan Neculaie, la avocatul ales şi cu asigurarea apărării.

Avocatul lui Ioan Neculaie, Vladimir Ciolacu, a declarat pentru impact.ro că instanța poate admite sau respinge recursul în casație.

Dacă se admite recursul în casație, soluțiile pot fi două, fie dispune achitarea, fie dispune rejudecarea apelului”, a spus avocatul lui Ioan Neculaie.

Avocatul a explicat însă că admisibilitatea în principiu a recursului în casație, faza care a fost parcursă în aprilie, este o etapă pur formală și nu înseamnă că sunt șanse mari de a fi admis.

„Faptul că un recurs în casație se admite în principiu, nu înseamnă nimic, este o chestiune pur formală. Dacă indici unul dintre motivele unui recurs în casație, instanța îl va pune pe rol și îl va judeca. Dar asta nu înseamnă absolut nimic, pentru că sunt mii de recursuri în casație care indică formal un motiv, însă nu au în realitate nicio legătură cu un recursul în casație.

Faptul că un recurs în casație este admis în principiu și pus pe rol, nu înseamnă nici măcar 1% că asta ar însemna că are șanse de admitere de fapt”, a explicat avocatul lui Ioan Neculaie.

Ioan Neculaie poate fi extrădat din Grecia

Avocatul Vladimir Ciolacu spune că nu știe exact unde se află acum Ioan Neculaie, dar poate spune, din ce a aflat de la apărătorii acestuia din Grecia, că există o decizie definitivă de extrădare.

„Știm că autoritățile elene au decis extrădarea, cu titlu definitiv, pentru că a decis și curtea supremă de la Atena această chestiune, însă nu știm unde este în momentul acesta. Probabil că este în custodia autorităților elene, în vederea extrădării efective”, a mai spus avocatul lui Ioan Neculaie.

El a adăugat că, în timpul judecării cererii de extrădare, Ioan Neculaie a fost în control judiciar.

”Nu am luat legătura cu el, noi (avocații lui Ioan Neculaie – n.r.) știm aceste lucruri și parcursul judiciar din Grecia de la avocații dânsului de la Atena. Noi nu am mai vorbit cu dânsul”, a precizat avocatul Vladimir Ciolacu.

Cum a ajuns Ioan Neculaie la a treia condamnare definitivă

Ioan Neculaie are de executat 2 ani și 2 luni de închisoare, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Mai exact, pentru că a tras cu o armă de vânătoare în roţile maşinii sale, pentru că s-ar fi enervat că angajatul său care trebuia să îi pregătească autoturismul nu a văzut că o roată avea pană.

Pedeapsa pentru acestă faptă a fost de opt luni de închisoare, dar Ioan Neculaie mai avea o condamnare din trecut, de doi ani de închisoare, tot pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, pentru care a stat în închisoare din noiembrie 2017 până în iulie 2018.

Pentru că mai avea de executat un an și patru luni din pedeapsa veche, instanța i-a anulat eliberarea condiționată și a adăugat la condamnarea de opt luni și acest rest de pedeapsă.

”Constată că fapta dedusă judecăţii face parte din infracţiunea continuă de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, săvârşită în perioada mai 2006 – 28.01.2016. (…) Anulează liberarea condiţionată acordată inculpatului prin sentința penală nr. 918/2018 a Judecătoriei Braşov”, a decis Curtea de Apel Brașov în ianuarie 2022.

Ioan Neculaie a fost prins de politie

În pedeapsa de 2 ani de închisoare pe care a primit-o în 2017 erau comasate de fapt 2 condamnări, una de 6 luni și cealaltă de 1 an şi 6 luni. Curtea de Apel Brașov le-a adăugat pe fiecare în decizia din ianuarie 2022 și a decis ca Ioan Neculaie să execute nu 8 luni, pedeapsa pentru ultima sa faptă, ci 2 ani și 2 luni, pentru toate cele trei condamnări.

”Include în conţinutul infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi activitatea infracţională desfăşurată în intervalul 23.05.2013-28.01.2016 şi, în baza art. 342 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1 C.p. şi cu aplic. art. 44 C.p. condamnă inculpatul Neculaie Ioan la pedeapsa de 8 luni închisoare (faptă săvârşită în intervalul mai 2006 – 28.01.2016).

Menţine dispoziţia din sp. nr. 1137/2017 a Judecătoriei Braşov privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sp. nr. 310/2012 a Jud. Braşov, pedeapsă care se execută alăturat celei stabilite prin prezenta, respectiv 8 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare”, potrivit deciziei definitive din ianuarie 2022.

Din cei 2 ani și 2 luni de închisoare vor fi scăzute 36 de zile cât a stat în arest preventiv, în februarie-martie 2016, dar și perioada cât a stat în penitenciar, din 24 noiembrie 2017 până pe 20 iunie 2018.

Ioan Neculaie a încercat să fugă din țară și după prima condamnare

În 2017, după ce a aflat că este condamnat la 2 ani de închisoare și că va fi încarcerat, Ioane Neculaie a încercat să fugă din țară. A fost prins însă la scurt timp la vama Giurgiu și dus în închisoare să execute pedeapsa.

Condamnarea din 2017 a primit-o pentru că, în ianuarie 2016, în timpul unei percheziții făcute în biroul lui, într-un alt dosar, pentru fraude economice, anchetatorii au găsit 28 de cartuşe pe care le deținea ilegal.

La acel moment, mai avea însă o altă condamnare de un an și șase luni de închisoare cu suspendare, din 2012, tot pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Pentru că primea o a doua condamnare definitivă, revocarea suspendării a fost ridicată și pedeapsa de un an și șase luni s-a adăugat celei de 6 luni primite în noiembrie 2017.

Instanța a reunit cele două pedepse și a dispus ca Ioan Neculaie să execute 2 ani de închisoare. În 20 iunie 2018, după ce a stat în penitenciar șapte luni, a fost eliberat condiționat.

Grecia, destinația fugarilor celebri care vor să scape de închisoare

Ioan Neculaie a ales de două ori Grecia după ce a fost condamnat. Dacă după prima condamnare nu a reușit să treacă de vama Giurgiu, la a doua condamnare era deja în Grecia când instanța din România a pronunțat sentința definitive de condamnare la închisoare. În cazul lui, judecătorii greci și-au dat acordul pentru extrădare și urmează să fie adus în România pentru executarea pedepsei.

Ultimul nume pe lista fugarilor celebri este Sorin Oprescu. Fostul primar al Capitalei a fost prins în apropierea capitalei Atena, pe 17 mai, după patru zile de la condamnarea sa la 10 ani și 8 luni de închisoare. Arestat inițial de o instanță din Atena, Sorin Oprescu a fost eliberat pe cauțiune, la finalul lunii mai, și acum așteaptă judecarea cererii de extrădare.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea voia și ea să ajungă în Grecia, în ziua în care a fost condamnată la 6 ani de închisoare, în dosarul Gala Bute, însă a fost oprită la vama Kulata și arestată în Bulgaria. Judecătorii bulgari au decis recent ca Elena Udrea să fie extrădată pentru a-și executa pedeapsa în România.

Dragoș Săvulescu, fost acționar al clubului de fotbal Dinamo, care are din februarie 2019 o condamnare la 5 ani și 6 luni de închisoare, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa şi Mamaia, a fost și el prins, în august 2021, în Grecia, unde era în concediu pe insula Mykonos. Săvulescu era deja stabilit în Italia când a primit pedeapsa și a reușit să obțină de la judecătorii italieni o schimbare a pedepsei din 5 ani și 6 luni în 2 ani și 5 luni de închisoare cu suspendare, dar și o decizie de respingere a extrădării sale în România. După ce a fost prins și arestat în Grecia, judecătorii au respins cererea de extrădare, în septembrie 2021, luând în considerare decizia instanței din Italia de condamnare cu suspendare.

Tot în Grecia a fost prins și miliardarul israelian Benyamin Steinmetz, condamnat în decembrie 2020, la 5 ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa. Pentru că nu mai era în România la momentul condamnării definitive, a fost dat în urmărire internațională și prins în 2021, la Atena. Judecătorii greci au respins, la finalul lunii martie, cererea de extrădare în România.

Urmăriți Impact.ro și pe