Cum să păstrezi zarzavaturile peste iarnă. Vor avea același gust de grădină

Iancu Andreea, Ozana Mazilu 18.01.2022, 13:08
Cum să păstrezi zarzavaturile peste iarnă. Vor avea același gust de grădină

Multe gospodine încearcă să găsească soluții eficiente pentru a folosi legumele proaspete pe tot parcursul iernii. Fie că ai o cămară, un congelator sau chiar o pivniță, dacă aplici câteva reguli simple, poți să păstrezi zarzavaturile peste iarnă la fel de savuroase precum cele abia luate din grădină. Trebuie însă să ai grijă să respecți câțiva pași importanți.

Modalități simple prin care să păstrezi zarzavaturile peste iarnă

Mai ales în cazul în care te bucuri de o grădină cu legume, ți-ai dori să apreciezi savoarea lor inclusiv în sezonul rece. Însă ca să păstrezi zarzavaturile peste iarnă este important să ai un spațiu adecvat pentru depozitare precum și să aplici câteva reguli simple. Astfel vei putea să te folosești de gustul desăvârșit și proaspăt al legumelor tale și atunci când acestea nu mai sunt de sezon.

În mod normal, legumele au nevoie doar de un loc răcoros, uscat, întunecat și bine ventilat pentru a preveni stricarea lor. Fie că apelezi la cutii pentru depozitare, o ladă de lemn sau o cutie de carton, toate acestea sunt alegeri inspirate. Poți alege să păstrezi ceapa, morcovii, țelina, păstârnacul și alte legume sau rădăcinoase în acest mod. Chiar dacă găsești variante pentru a stivui cutiile pentru depozitare, este esențial să te asiguri că aerul circulă între niveluri.

Cum poți să păstrezi zarzavaturile peste iarnă
Trucuri simple pentru a te bucura de legume proaspete și iarna

Cum se depozitează majoritatea legumelor în sezonul rece

Atunci când vine vorba despre verdeață, mărarul și pătrunjelul se poate păstra tocat, în congelator. Poți opta pentru punguțe speciale sau le poți porționa și așeza în caserole. Dacă nu îți plac variantele uscate, din comerț, singura modalitate de a păstra verdeața peste iarnă este de a le congela.

Legumele rădăcinoase, precum morcovi, cartofi și sfeclă, se păstrează de minune în nisip umed. În cazul în care nu poți face rost de nisip, deși orice tip este bun, unii specialiști în grădinărit utilizează rumeguș. Tot ceea ce ai de făcut este să tai zonele cu frunze ale sfeclei și morcovilor și apoi să le așezi într-un strat, pe care îl acoperi cu nisip. Astfel vei preveni transformarea lor într-o textură cauciucată.

Cartofii, pe de altă parte, se depozitează cel mai bine în saci de iută sau de hârtie. Aceștia trebuie recoltați într-o zi uscată și apoi lăsați la soare pentru a se usca. Pentru a preveni formarea mucegaiului, cartofii trebuie să nu mai fie murdari de noroi. Petele verzi pe coajă apar doar atunci când cartofii nu sunt așezați într-un loc întunecat. Mazărea și fasolea, dar și alte leguminoase, se păstrează uscate peste iarnă.

Pătrunjelul poate fi lăsat în pământ peste iarnă și recoltat la nevoie, însă se poate planta într-un ghiveci și așeza pe pervazul ferestrei. Acest lucru este valabil și pentru orice altă verdeață, precum cimbru, busuioc, mărar sau rozmarin. În cazul cepei și usturoiului, acestea trebuie depozitate într-un loc uscat. De asemenea, bulbii pot fi așezați într-un dres sau într-o plasă. Dovleceii se păstrează iarna între 2 și 4 luni, însă legumele cu frunze, precum salata și spanacul, trebuie consumate în câteva zile de la recoltare.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...