Cum faci cea mai bună ceapă caramelizată? Ce să presari peste ea ca să iasă gustoasă?

Emanuela Pană 10.10.2023, 15:29
Cum faci cea mai bună ceapă caramelizată? Ce să presari peste ea ca să iasă gustoasă?

Caramelizarea cepei reprezintă o modalitate minunată de a scoate aroma dintr-un ingredient atât de simplu precum ceapa. Ai încercat să faci acasă ceapă caramelizată, așa cum ai văzut în fiecare burger servit la restaurant, dar nu ți-a ieșit? Nicio grijă! Îți spunem noi cum faci cea mai bună ceapă caramelizată în doar câteva momente.  

În ce rețete poți folosi ceapa caramelizată? 

Ceapa caramelizată se face prin fierberea lentă a acesteia în puțin ulei de măsline până când se rumenește și poate fi folosită într-o mulțime de rețete. Ceapa caramelizată poate fi utilizată ca garnitură pentru practic orice fel de carne, cum ar fi puiul, carnea de porc sau friptura. 

O altă combinație fantastică este dată de ceapa caramelizată și humus. Ea merge, de asemenea, servită și la sandvișuri simple, nu doar la burgeri, dar și la pește. Ceapa caramelizată este ideală ca topping pentru pizza, tartine, focaccia sau tartă cu ceapă caramelizată și brânză de capră.  

Ai zice că posibilitățile s-au oprit aici, dar nu! Ceapa caramelizată se potrivește de minune și în quiche-uri sau chiar sandvișuri cu roșii uscate, sos pesto și halloumi. Totodată, îți poți impresiona invitații cu o tartă flamandă cu ceapă caramelizată și brânza Gruyere.  

Pentru cei mai tradiționaliști, ceapa caramelizată poate fi folosită și ca garnitură pentru fasolea bătută. O poți utiliza, așadar, în locul clasicei cepe călite cu pastă de tomate.  

Citește și: Ceapă murată, cea mai bună reţetă. E un deliciu pentru masa de Sărbători

Cum faci cea mai bună ceapă caramelizată?  

Ceapa are o dulceață naturală, iar procesul de caramelizare apare când gătești ceapa lent pe o perioadă îndelungată de timp. În timpul gătirii îndelungate, zaharurile naturale din ceapă se transformă în caramel, ceea ce face ca rezultatul să fie intens și minunat de aromat. 

Cum faci cea mai buna ceapa caramelizata?
Reteta de ceapa caramelizata, pas cu pas

Așadar, cum faci cea mai bună ceapă caramelizată? În primul rând, folosind ingrediente de calitate. Haideți să aruncăm un ochi pe lista cu ingrediente necesare. 

Ceapă caramelizată, ingrediente: 

  • câteva cepe medii sau mari (pot fi albe, galbene sau roșii); 
  • ulei de măsline extravirgin; 
  • unt, opțional; 
  • sare; 
  • zahăr și oțet balsamic, opțional. 

Ceapă caramelizată, instrucțiuni: 

  1. Se taie ceapa în solzișori de orice mărime preferi; 
  2. Se încălzește uleiul de măsline și se adaugă ceapa; 
  3. Pentru un contact maxim cu ceapa, se folosește o tigaie largă, cu fundul gros. Se acoperă fundul tigăii fie cu ulei de măsline, fie cu un amestec de unt și ulei; 
  4. Se încălzește tigaia la foc mediu-mare până când uleiul devine strălucitor; 
  5. Se adaugă solzișorii de ceapă și se amestecă până ce sunt acoperiți de ulei; 
  6. Se răspândește ceapa în mod egal în tigaie și se lasă să se gătească, amestecând ocazional; 
  7. Pentru a împiedica uscarea sau arderea cepei, este posibil să fie nevoie să reduci focul la mediu sau mediu-mic; 
  8. După circa 10 minute, se presară puțină sare peste ceapă și, opțional, se adaugă zahăr, pentru a ajuta la procesul de caramelizare; 
  9. Un truc pentru a preveni uscarea cepei în timpul gătirii este să adaugi o cantitate mică de apă în tigaie; 
  10.  Se amestecă ceapa la fiecare câteva minute; 
  11.  Lasă ceapa să se gătească în continuare între 30 și 60 de minute, amestecând în ea la intervale regulate;  
  12.  Odată ce observi că ceapa începe să se prindă de tigaie, lasă-o să se lipească puțin și să se rumenească, apoi amestecă în ea ca să nu se ardă; 
  13.  Secretul constă în a permite cepei să se rumenească destul de mult timp (dacă amesteci prea des, nu se va rumeni), dar nu atât de mult încât să se ardă; 
  14.  După primele 20-30 de minute, este posibil să trebuiască să reduci puțin temperatura și să mai adaugi puțin ulei, dacă vezi că ceapa este la limita arderii; 
  15.  Lasă ceapa să se gătească până ce capătă o culoare bogată și rumenită. La finalul procesului de gătire, poți adăuga puțin oțet balsamic sau vin pentru a deglaza tigaia și a intensifica aroma cepei. 

Vezi și: Ce se întâmplă dacă pui bicarbonat de sodiu peste ceapă, înainte să o călești? Trucul minune care salvează toate gospodinele

Cum se păstrează corect ceapa caramelizată?  

Păstrează ceapa caramelizată în frigider, într-un recipient etanș, timp de până la o săptămână. O altă variantă ar fi congelarea. Congelează ceapa caramelizată într-o pungă cu fermoar sau într-un recipient care se poate congela și păstreaz-o până la 3 luni.  

Îngheață porții de ceapă caramelizată în tăvițe pentru cuburi de gheață. După ce s-au solidificat, transferă porțiile într-o pungă cu fermoar pentru congelator și pune-le din nou în congelator sau ladă. Astfel, nu se vor lipi între ele și vei putea folosi exact cantitatea de care ai nevoie.  

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...