CTP nu l-a iertat pe Ion Țiriac. “Combinație de răutate și inutilitate”. Cum l-a enervat pe jurnalist

Stan Filon 15.02.2021, 15:25
CTP nu l-a iertat pe Ion Țiriac. “Combinație de răutate și inutilitate”. Cum l-a enervat pe jurnalist

Cristian Tudor Popescu nu s-a putut abține și l-a înțepat pe miliardarul Ion Țiriac, cu ocazia partidei pe care Serena William a câștigat-o în fața Arynei Sabalenka! A fost un meci de senzație, în care americanca a dat dovada că încă poate juca la cel mai înalt nivel. L-a contrazis astfel pe Ion Țiriac, care a iscat un scandal monstru, după ce i-a cerut să se retragă din tenis.

CTP l-a înțepat din nou pe Ion Țiriac

„La vârsta asta și la greutatea pe care le are acum, nu se deplasează atât de ușor pe cât se deplasa acum 15 ani. Serena a fost o jucătoare senzațională. Dacă ar avea puțină decență s-ar retrage! Din toate punctele de vedere”, a spus Ion Țiriac la emisiunea ”Rețeaua de idoli”, de la TVR 2.

Ei bine, acum Cristian Tudor Popescu a comentat victoria Serenei Williams în fața Arynei Sabalenka. Americanca a învis-o pe sportiva din Belarus și se pregătește acum pentru meciul pe care îl va disputa în fața Simonei Halep, nr 2 WTA.

CTP l-a intepat din nou pe Ion Tiriac
CTP l-a intepat din nou pe Ion Tiriac

”Fără să-l întrebe nimeni, domnul Țiriac a sărit din fundul grădinii”

„Urmează un lucru minunat, un meci cu jucătoarea considerată cea mai bună din toate timpurile, Serena Williams, care încă joacă tenis. În ciuda faptului că domnul Ion Țiriac i-a tras sarcină, pentru că e prea grasă și prea bătrână, să se ducă acasă. Așa i-a tras sarcină. Fără să-l întrebe nimeni, domnul Țiriac a sărit din fundul grădinii cu acea zicere pe care nu i-a cerut-o nimeni. E o combinație de inutilitate și răutate.

Ce treabă are domnul Țiriac cu kilogramele sau cu vârsta unui jucător sau jucătoare? Intră pe teren și joacă așa cu știe și așa cum poate. Cum poți să îi spui cuiva să se ducă acasă că e prea bătrână? Ce treabă ai tu? E treaba ei! Iată că, ar trebui să-și ceară scuze Serena. Să spună «Domnule Țiriac, ce să fac? Uite că intru pe teren și câștig!».

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, o va întâlni pe Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, marţi, de la ora 10:00, în sferturile de finală ale Australian Open. Cristian Tudor Popescu spune că este o ocazie mare pentru toții românii care iubesc tenisul de câmp.

”Sunt bucuros ca pot vedea asemenea meci”

Și Serena Williams a făcut un meci cu Sabalenka… A fost un război între aceste jucătoare teribile. Sabalenka lovește poate și mai tare, uneori, ca Serena. A fost o ciocnire a titanilor. Impresionant a fost travaliul din teren al Serenei, care nu s-a mulțumit doar să-și plaseze loviturile câștigătoare, ci a alergat după niște mingi, de credeam că va leșina pe teren. Credeam că își rupe ceva la picioare, la 40 de ani, cum zicea domnul Țiriac, «Ce mai caută pe teren?».

Deci, după părerea mea, e o șansă extraordinară pentru români. Vom vedea încă un meci între Simona Halep și marea Serena Williams, mai ales că va fi în sferturile unui turneu de Grand Slam. Eu sunt bucuros ca pot vedea asemenea meci, sunt ocazii rare în viață”, a spus Cristian Tudor Popescu pentru GSP.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...