Cine sunt, de fapt, talibanii. Ce înseamnă cuvântul în limba vorbită în Afganistan

Nicu Stan 16.08.2021, 13:18
Cine sunt, de fapt, talibanii. Ce înseamnă cuvântul în limba vorbită în Afganistan

Talibanii sunt un grup de oameni care s-au așezat la începutul anilor 1990 în nordul Pakistanului. Aceștia erau denumiți talibani sau paștu, adică studenți, și au apărut după retragerea trupelor sovietice din zonă. De-a lungul anilor, cu ajutorul finanțărilor Arabiei Saudite, a luat ființă mișcarea predominant paștună sau talibană.

Cine sunt, de fapt, talibanii. Ce înseamnă taliban în limba afgană

Talibanii, cunoscuți ca ”studenţii” în limba paştu, au ajuns la începutul anilor 1990 în nordul Pakistanului, după ce armata sovietică s-a retras din Afganistan.

Se știe că mişcarea predominant paştună a luat naştere la seminariile religioase care se ţineau în Pakistan cu ajutorul finanţării Arabiei Saudite. Acolo, se predica o line dură a islamului sunit.

Talibanii traiesc potrivit legilor saria
Talibanii traiesc potrivit legilor saria

Cum s-au făcut remarcați talibanii

Astfel, talibanii promiteau reinstaurarea securităţii şi păcii în zonele paştune din Pakistan şi Afganistan, însă şi impunerea versiunii lor austere de Şaria sau legea islamică cum mai este cunoscută.

Încet-încet, talibani au început să cucerească puterea pornind din sud-vestul Pakistanului, începând cu septembrie 1995, capturând provincia Herat de la graniţa cu Iranul, ca mai apoi, în 1996 să preia controlul asupra capitalei Kabul, unde l-au dat jos de la putere pe preşedintele Burhanuddin Rabbani. Acesta din urmă a fost unul din părinţii fondatori ai mujahedinilor care au format rezistenţa împotriva sovieticilor.

Talibanii ajunseseră să controleze 90% din țară

Astfel, în 1998, deja talibanii controlau aproximativ 90% din Afganistan. Sătui de excesele mujahedinilor şi de încleştările interne, o mare parte dintre afgani i-au primit cu braţele deschise pe ”studenți”.

De asemenea, talibanii s-au bucurat la început de o popularitate câştigată prin prisma succeselor repurtate împotriva corupţiei, infracţionalităţii şi securizării drumurilor şi arterelor de comerţ.

Populația nu i-a mai iubit după cinci ani

De asemenea, ei au introdus pedepsele şi execuţiile publice în acord cu şaria pentru adulteri, criminali şi hoţi.

Bărbaţii erau obligaţi să poarte barbă iar femeile burka. În plus, erau interzise televiziunea, cinematografele, muzica iar fetele nu mai aveau voie să meargă la şcoală după 10 ani. La cinci ani după ce au preluat puterea, talibanii erau acuzaţi de abuzuri asupra drepturilor omului şi artefactelor culturale.

Talibanii, îndepărtați din Pakistan

În anul 2014, după masacrul de la şcoala din Peshawar, precum şi pe fondul unei ofensive militare conduse împotriva lor încrederea în talibani s-a diminuat apreciabil în Pakistan. Trei lideri-cheie ai lor din Pakistan au fost eliminaţi în atacurile americane cu drone din 2013, între care şi liderul lor, Hakimullah Mehsud.

Talibanii au revenit în atenție după atentatul din 11 septembrie când au adăpostit, în Afganistan, membrii grupării teroriste Al Qaida.

Talibanii vor să se impună după ce SUA a părăsit afganistanul

Pe de altă parte, în anul 2020, la doi ani după începutul negocierilor cu americanii, SUA şi grupul militant au încheiat la Doha un acord prin care militanţii se angajau să nu permită instalarea jidahiştilor pe teritoriile lor şi să mențină discuţiile de pace cu oficialii afgani.

Însă, odată cu retragerea trupelor internaţionale, talibanii au început să vâneze ţinte militare şi civile, după care au pornit o ofensivă care în 10 zile le-a a dus victoria, la 20 de ani de la înlăturarea lor de la putere.

Urmăriți Impact.ro și pe