Cine e bărbatul din România pe care Iulia Vântur îl suna din India. E însurat și are trei copii

Ioana Bucur 17.07.2022, 07:58

Este o femeie curajoasă, care nu ezită să își urmeze inima, oriunde ar duce-o. Înainte de a pleca din România, era una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de pe micul ecran. A lăsat totul în urmă și a luat-o de la zero, într-o țară străină, cu o cultură total diferită de a noastră. Cu toate astea, amintirile nu au părăsit-o. S-a aflat cine e bărbatul pe care Iulia Vântur îl suna în momentele în care dorul de casă apărea. Este cunoscut, însurat și are trei copii.

„E un om de la care am învățat multe, am crescut mult”

Puțini ar îndrăzni să facă precum Iulia Vântur. Cariera sa era în plină ascensiune în momentul în care a decis să își facă bagajele, să renunțe la tot ce construise în țara natală și să plece departe, tocmai în India. Acolo, înconjurată de oameni noi, o cultură nouă, un cu totul alt ritm al vieții, nu doar că s-a descurcat, dar a înflorit, reușind să își transforme visul în realitate.

De mai bine de un deceniu, frumoasa blondă trăiește o poveste de dragoste alături de Salman Khan, un celebru actor de la Bollywood. La noi în țară, fosta vedetă PRO TV a avut câteva relații cu bărbați celebri din showbiz-ul românesc. Despre aceste relații a vorbit într-un interviu mai vechi.

Atunci, blonda mărturisea că a avut foarte multe de învățat de la Marius Moga și că alături de el, creativitatea sa a explodat.

„Am iubit. Am rămas în relații foarte bune cu oamenii care au fost în viața mea. Nu mi-a părut rău pentru nicio relație. Am învățat din toate. Marius e un special, foarte creativ, asta m-a fascinat la el. E un om de la care am învățat multe, am crescut mult. Alături de astfel de oameni, creativitatea mea explodează. M-a inspirat mult. Poate că l-am inspirat și eu.

Marius e un om curajos, crede în visurile lui și nu renunță niciodată. Nu îmi pare rău că s-a terminat. S-a terminat atunci când trebuia”, a spus Iulia Vântur.

Cine e bărbatul din România pe care Iulia Vântur îl suna din India. E însurat și are trei copii
Iulia Vantur

Bărbatul pe care Iulia Vântur îl suna

Publicul din România a avut șansa să o cunoască și să o îndrăgească în perioada în care a prezentat, împreună cu Ștefan Bănică Jr, show-ul „Dansez pentru tine”, la PRO TV. Se pare că a fost o etapă din viața ei profesională de care își amintește cu drag. În cadrul aceluiași interviu, Iulia Vântur a recunoscut că îl mai suna din când în când pe celebrul actor, care acum este însurat și are trei copii.

„Îmi e dor de Ștefan Bănică, de glumele lui. E un tip foarte haios. Ne încălzeam cu glume înainte de emisiune. Când mă ia dorul, îl sun”, a spus ea.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...