Cele mai triste sărbători de iarnă de până acum. Unde s-au impus noi măsuri de carantină pe ultima sută de metri

Ana Anitoiu 19.12.2020, 20:23
Cele mai triste sărbători de iarnă de până acum. Unde s-au impus noi măsuri de carantină pe ultima sută de metri

Se anunță cele mai triste sărbători de iarnă de până acum, pentru o categorie de români. Aceste persoane s-au trezit cu noi măsuri de carantină impuse pe ultima sută de metri, înainte de Crăciun și de Revelion. Mulți dintre cei care sperau să se deplaseze la familii, rude sau prieteni în perioada festivă vor trebui să își regândească planurile.

Unde au fost impuse noi măsuri de carantină, înainte de sărbătorile de iarnă

Noile măsuri de carantină au fost anunțate, vineri, de guvernul de la Roma. Astfel, toți românii din Italia, la fel ca toți cetățenii acestei țări, vor trebui să rămână în locuințele lor în perioada sărbătorilor de iarnă. Mulți dintre ei vor trebui să își refacă planurile pentru Crăciun și Revelion.

Prin urmare, cei care aveau planuri pentru perioada 24-27 decembrie, de Crăciun, și pentru perioadele 31 decembrie-3 ianuarie şi 5-6 ianuarie, de Anul Nou și de după Revelion, vor trebui să le modifice. Prim-ministrul Giuseppe Conte a făcut anunțul și a explicat motivul pentru care a fost luată această decizie.

Care este motivul pentru care mulți români vor trebui să își refacă planurile de sărbători

Decizia privind impunerea carantinei la nivel național, în Italia, în perioada sărbătorilor de iarnă, a fost luată după ce specialiștii în sănătate au avertizat că țara se confruntă în continuare cu un risc ridicat de contaminare cu noul coronavirus.

Astfel, au fost impuse restricții de tip ”zonă roşie”, pentru limitarea răspândirii noului coronavirus: închiderea celor mai multe magazine și carantinarea populaţiei acasă, cu excepţia celor care trebuie să se deplaseze din motive legate sănătate, treburi urgente, muncă. ”În rândul experţilor noştri există îngrijorări puternice cu privire la riscul creşterii curbei infecţiei în perioada Crăciunului”, a precizat premierul Italiei.

Cele mai triste sarbatori de iarna de pana acum. Unde s-au impus noi masuri de carantina pe ultima suta de metri
Masti de protectie

Restricții mai ”lejere”, în anumite zile

În perioada 28-30 decembrie şi pe 4 ianuarie, se vor plica măsuri de top ”zonă portocalie”. Acestea le permit oamenilor să se deplaseze în oraşele lor de reşedinţă şi să deschidă magazinele, dar cu excepţia barurilor şi a restaurantelor.

Totodată, potrivit premierului italian, în aceste perioade, persoanelor care locuiesc în oraşe mai mici li se va da voie să călătorească pe o rază de 30 de kilometri faţă de locul de reşedinţă, cu excepţia capitalelor de provincie. În perioada zilele de izolare, se vor putea primi cel mult doi vizitatori, în afara copiilor mai mici de 14 ani.

Ce se va întâmpla cu barurile și restaurantele afectate de restricții

De asemenea, prim-ministrul italian Giuseppe Conte a promis că va fi acordat un pachet de ajutor economic în valoare de 645 de milioane de euro pentru barurile şi restaurantele afectate de restricțiile impuse.

Tot vineri, un raport săptămânal al ministerului sănătăţii din Italia referitor la tendinţele răspândirii noului coronavirus a arătat o creştere a valorii reproducerii (R). Acesta este un indicator cheie ce monitorizează cât de repede se răspândeşte acest virus. Valoarea R a crescut de la 0.82 la 0.86 „pentru prima dată după câteva săptămânipotrivit unui oficial al instituției. Valoarea R trebuie să fie sub 1, pentru ca epidemia să fie sub control.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...