Carantina s-a prelungit cu alte 14 zile în Constanța. Rata de infectare rămâne ridicată! Slobozia a ieșit din carantină, astăzi

Daniela Alexandru 18.12.2020, 12:02
Carantina s-a prelungit cu alte 14 zile în Constanța. Rata de infectare rămâne ridicată! Slobozia a ieșit din carantină, astăzi

Carantina s-a prelungit în Constanța. După aproape o lună de carantină, Municipiul Constanța mai stă încă două săptămâni sub restricții. Asta pentru că, deși autoritățile au impus reguli care să restricționeze circulația persoanelor rata de infectare cu noul coronavirus nu scade. Joi se înregistrau 8,67 de cazuri la mia de locuitori. Pe de altă parte, Municipiul Slobozia a ieșit din carantină după cinci săptămâni.

Carantina, prelungită cu alte 14 zile în Constanța

Prefectura județului Constanța a anunțat că din acestă seară, de la ora 20.00, carantina zonală a orașului Constanța se prelungește pentru două săptămâni. Măsura a fost adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență la propunerea Direcției de Sănătate Publică, ordinul fiind semnat de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, după ce joi, rata de infectare în Municipiu era de 8,67 la mia de locuitori.

În aceste condiții, Prefectura Constanța a anunțat și că vor exista noi restricții, dar și înăsprirea controalelor, mai ales că orașul este în carantină din 20 noiembrie și, se pare, că măsurile luate până acum nu au fost suficiente.

Astfel, forțele de ordine, precum și alte instituții de control vor intensifica controalele privind verificarea motivului deplasarii în interiorul zonei carantinate, respectarea măsurilor de protecție sanitară, cât și verificarea operatorilor economici referitor la îndeplinirea interdicțiilor impuse.

În județul Constanța sunt în carantină zonală 12 localități – Ovidiu, Constanța, Lumina, Mihail Kogalniceanu, Techirghiol, Valu lui Traian, Năvodari, Eforie, Cernavodă, Cumpăna, Târgușor și Grădina.

Slobozia a ieșit, astăzi, din carantină

Pe de altă parte, Municipiul Slobozia a ieșit astăzi din carantină după cinci săptămâni în care rata de infectare cu Sars-Cov2 nu a scăzut. Cu toate acestea, rata de infectare, care joi era de 5,94 la mia de locuitori, nu permite deschiderea restaurantelor sau a barurilor, iar purtarea măștilor de protecție este obligatorie în toate spațiile publice. Slobozia s-a aflat în carantină zonală după ce rata incidenței cazurilor la nivelul orașului a depășit valoarea de 7/1000 de locuitori.

Urmăriți Impact.ro și pe