Cel mai mare regret al lui Ion Iliescu! Puțini știu ce suferință ascunde fostul președinte al României

Diana Radu 21.01.2020, 10:10
Cel mai mare regret al lui Ion Iliescu! Puțini știu ce suferință ascunde fostul președinte al României

Ion Iliescu, fostul președinte al României s-a aflat la conducerea țării timp de două mandate. În tot acest timp, Iliescu a reușit să-și țină departe de ochii lumii viața de familie. Însă, în cele din urmă un detaliu important din viața acestuia a ieșit la iveală. Care a fost cel mai mare regret al fostului președinte?

Ion Iliescu: „Ne-am dorit copii, dar soția mea a avut trei sarcini toxice”

Fostul președinte al României a declarat într-un interviu mai vechi că cel mai mare regret al său este faptul că el și soția sa Nina Iliescu nu au putut avea copii. În ciuda încercărilor disperate, fosta primă-doamnă a României n-a reuşit să ducă o sarcină la capăt. Aceasta a trecut prin trei sarcini toxice care au dus în cele din urmă la avorturi spontane.

„Chiar ne-am dorit, dar nu a fost să fie… Soţia mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea nu s-a mai putut”, a povestit Ion Ilescu, despre marea lor dorinţă de a deveni părinţi.

ion iliescu, nina, avort, copii
Ion Iliescu: „Ne-am dorit copii, dar soția mea a avut trei sarcini toxice”

În ceea ce privește varianta adoptării unui copil, Ion Iliescu a declarat că agenda mult prea încărcată nu i-a permis să acorde sufiecient timp acestui aspect. Fostul președinte spune că viaţa politică i-a răpit mult din timpul acordat familiei şi că nu i s-a părut just să adopte un copil în acele vremuri, deşi în `50 – `60 era o adevărată modă printre liderii comunişti să infieze copii.

Ion Iliescu și soția sa, Nina s-au căsătorit în anul 1951 și nu au reușit să aducă pe lume niciun moșteneitor, acesta fiind cel mai mare regret al lor. Însă, cei doi soți au avut un copil de suflet, pe care nu l-au înfiiat, dar asupta căruia au vegheat mereu. Este vorba despre Mihai Bujor Sion, tatăl vitreg al Mariei Marinescu. Acesta a rămas orfan după ce o cursă aviatică de la Bucureşti la Tg. Mureş, în care se afla tatăl lui, s-a prăbuşit la sfârşitul anilor `60.

Despre Nina Iliescu nu se cunosc foarte multe aspecte ale vieții sale. Știm doar că a fost inginer de profesie, un parcurs profesional care, de cele mai multe ori este destinat și ales de către bărbați. A fost cercetător științific în domeniul coroziunii metalelor. De când Ion Iliescu a preluat puterea, Nina i-a fost alături mereu, deși a traversat la rândul ei câteva momente grele de-a lungul vieții

Urmăriți Impact.ro și pe