Ce pensie au Ion Iliescu și soția lui. Suma la care mulți pensionari visează

Ion Iliescu a avut două mandate de președinte al României. În vârstă de 89 de ani, fostul șef de stat este acum pensionar. La fel este și soția lui, Nina Iliescu.

Ion Iliescu, fostul președinte al României, s-a confruntat în ultima perioadă cu mai multe probleme de sănătate. El a ajuns în atenția presei după ce a ajuns la spital de mai multe ori și chiar a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Un alt detaliu important, însă, din viața fostului președinte e reprezentat de sumele pe care le încasează acesta de la stat. Ion Iliescu și Nina Iliescu primesc fiecare câte o pensie din partea statului. Fostul lider de stat mai beneficiază, însă, și de o indemnizație specială.

E o sumă pe care o primește fiecare fost lider de stat.

Ce pensie au Ion Iliescu și soția lui

Ion Iliescu, în vârstă de 89 de ani, primește în fiecare lună o pensie de 3.916 lei. Pe lângă aceste venituri, el mai primește și o indemnizație specială, pe care statul o acordă fiecărui fost lider de stat.

Astfel, Ion Iliescu mai încasează lunar 5.331. Asta înseamnă că veniturile sale se ridică la 9.247 de lei în fiecare lună. De asemenea, soția fostului președinte, Nina Iliescu, mai încasează o pensie lunară de 2.100 de lei.

Asta înseamnă că veniturile totale ale familiei Iliescu sunt de 11.347 de lei. În declarația de avere, fostul președinte menționează un apartament din București cumpărat în 1996, dar și mai multe obiecte de artă, precum tablouri valoroase ale pictorilor români.

Ion Iliescu s-a confruntat cu probeleme de sănătate în ultima perioadă. Pe 4 octombrie a ajuns la spitalul Elias din Capitală, unde se află internat și acum. Starea lui este stabilă, susțin medicii, dar aceștia au preferat să-l țină sub observație.

În luna aprilie, Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală la Institutul CC Iliescu din București, în urma căreia i-au fost montate trei stenturi.