Ce se întâmplă cu vremea de 1 Mai. ANM a actualizat prognoza. Temperaturile anunțate la munte și la mare

Badea Violeta 27.04.2022, 12:34
Ce se întâmplă cu vremea de 1 Mai. ANM a actualizat prognoza. Temperaturile anunțate la munte și la mare

Ziua de 1 Mai se află pe lista liberelor legale, astfel că a devenit o tradiție ca românii să meargă la munte sau la mare în această perioadă. Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au actualizat prognoza, așadar vom afla dacă planurile lor vor fi date peste cap de vremea rece. Iată ce spun meteorologii!

Cum va fi vremea de 1 Mai 2022

Au mai rămas doar câteva zile până la 1 Mai, iar mulți români au început deja să își facă planuri pentru a petrece așa cum se cuvine această sărbătoare, însă cum va fi vremea în acea perioadă? Meteorologii au făcut, de curând, anunțul.

Potrivit acestora, românii vor avea parte de temperaturi puțin mai coborâte decât cele specifice acestei perioade din calendar, cel puțin în următoarele două săptămâni. Astfel, în perioada 25 aprilie – 8 mai, maximele nu vor depăși 24 de grade Celsius, în timp ce minimele se vor situa în jurul valorii de 0 grade.

De asemenea, specialiștii sunt că sunt șanse mari să-și facă apariția și precipitaţiile, mai ales în prima parte a intervalului, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) în prognoza emisă pentru perioada 25 aprilie – 8 mai 2022.

Cum va fi vremea de 1 Mai
Cum va fi vremea de 1 Mai

Cum va fi vremea pe litoral

Românii care vor petrece ziua de 1 Mai pe litoral vor avea parte de temperaturi situate între 17 grade Celsius și 22 de grade Celsius. Totuși, în data de 29 aprilie, se va resimți o temperatură a aerului ușor scăzută. Aceasta va fi de 14 grade Celsius. Ulterior, până pe data de 2 mai, valorile vor varia de la o zi la alta.

Creșterea se va resimți treptat. În primele două zile ale lunii mai, regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile nord-estice, informează ANM.

„Este posibil sa fie vreme bună, pentru că, după aceste zile de Paște, la mijlocul săptămânii pare să avem două zile cu mai multă instabilitate, dar, spre weekend, se va face o vreme mai bună.

Poate avem noroc și vom depăși 20 de grade, dar la mare, dacă este soare, imediat se simte căldura, nu trebuie să ai temperatură prea ridicată”, a declarat și meteorologul Mihai Timu într-un interviu pentru DC News.

Cum va fi vremea la munte

La munte, vremea se va încălzi ușor, astfel că în perioada 1-4 mai vom avea parte de temperaturi situate în jurul valorii de 8 grade Celsius. După această dată, vremea se va menține la fel de frumoasă, cu valori maxime cuprinse între 9 și 10 grade Celsius.

În schimb, minimele se vor situa aproape de 0 grade Celsius în data de 2 mai. Ulterior, meteorologii anunță o creștere a acestora de până la 2 grade Celsius. Șansele de ploaie sunt destul de ridicate pe toată durata intervalului.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...