Ce s-a ales de copiii lui Michael Jackson, la 12 ani de la moartea megastarului. Fiica lui a locuit chiar și într-o rulotă

Badea Violeta 09.07.2021, 14:49

În urmă cu 12 ani, Michael Jackson se stingea brusc, la vârsta de 50 de ani. Oamenii din întreaga lume ascultau doar piesele regelui muzicii pop, iar presa era pe urmele familiei sale. Cei trei urmași ai megastarului au trebuit să treacă peste durerea provocată de pierderea tatălui lor și să facă față acestei nebunii. Iată ce s-a ales de copiii lui Michael Jackson.

Ce s-a ales de copiii lui Michael Jackson, la 12 ani de la moartea megastarului

Anul acesta s-au împlinit 12 ani de la moartea lui Michael Jackson. Megastarul a decedat la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009. Ulterior, anchetatorii au descoperit că artistul a murit în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale. În urma cercetărilor s-a constatat că regele muzii pop îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray.

Vestea că Michael Jackson nu mai este a șocat întreaga planetă. Cei trei ur­maşi ai Regelui Muzicii Pop au fost extrem de afectați de moartea tatălui lor. Mai mult decât atât, acești copii au trebuit să facă față valului de ură sau de admirație îndreptate împotriva lui Michael Jackson.

Prince Michael Joseph Jackson (24 de ani), Paris-Michael Katherine Jackson (22 de ani) şi Prince Michael Jackson II (19 ani) au încercat să-și croiască propriul drum în viață, dar lumea discută și acum despre viața și cariera tatălui lor.

În anul 2019, documentarul Leaving Neverland în care doi bărbaţi povestesc cum au fost abuzaţi sexual de Michael Jackson în copilărie i-a afectat foarte mult pe cei trei urmași, şi aşa bulversați după sutele de acuzații care i-au fost aduse megastarului.

Copiii lui Michael
Copiii lui Michael Jackson

Fiica lui a locuit chiar și într-o rulotă

Prince Jackson este fiul cel mare al regretatului artist. Acesta s-a născut în anul 1997, iar copilul a fost conceput prin inseminare artificială. Mama lui ar fi cea de-a doua soție a regelui muzicii pop, Debbie Rowe, deși a fost crescut doar de tatăl său.

Adolescentul își dorește să devină producător, regizor, scenarist şi actor. În anul 2013, Prince Jackson a fost corespondent pentru emisiunea Entertainment Tonight. Pe plan sentimental, Prince este de patru ani într-o relație cu o fostă colegă de facultate, Molly Schirmang.

Paris Jackson s-a născut la mai puțin de doi ani după fratele său. Aceasta a venit pe lume în anul 1998 și a fost concepută tot prin inseminare artificială. Paris cea mai cunoscută dintre fraţi. Aceasta a reușit să se facă remarcată ca model, actriţă şi cântăreaţă.

Paris povestea că moartea lui Michael a afectată foarte tare și a ajuns la depresie. Aceasta a recunoscut că a avut foarte multe tentative de sinucidere. Paris nu este o persoană răsfățată, arogantă sau pretențioasă. Din contră, adolescenta spunea că poate să stea foarte bine într-o rulotă, așa cum a locuit cu fostul ei iubit. Fiica lui Michael Jackson a fost cuplată cu Gabriel Glenn, un cântăreț de care s-a îndrăgostit în anul 2018.

Prince Michael Jackson II este cel mai mic fiu al starului. Acesta s-a născut în anul 2002 dintr-o mamă-surogat. Acesta a devenit cunoscut la doar nouă luni, deoarece tatăl său l-a implicat într-un scandal. Regretatul star l-a scos pe balconul unui hotel și arătat miilor de fani care se adunase jos să poată să-l vadă.

Prince a fost foarte afectat de documentarul Leaving Neverland și o perioadă nu și-a mai dorit să vorbească. Adolescentul  are o relație foarte bună cu fratele său, Prince. Cei doi fac recenzii de filme pe YouTube. Prince este crescut de bunica sa, Katherine, şi de nepotul starului, Tito, care este și tutorele său legal. Fiul cel mic al regretatului Michel Jackson este destul de retras și stă departe chiar și de rețelele de socializare.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...