Ce are de gând să facă prințul William după acuzele lui Meghan Markle și ale fratelui său, Harry. ”Nu suntem o familie de rasiști”

Iancu Andreea 11.03.2021, 15:51

Scandalul din sânul familiei britanice capătă noi valențe, în timp ce prințul William a reacționat după acuzele fratelui său, Harry, și soției acestuia Meghan Markle, din interviul oferit cunoscutei prezentatoare Oprah Winfrey. Ducele de Cambridge devine astfel primul membru al britanicilor care vorbește despre urmările acuzațiilor lansate de cuplu.

Harry și Meghan Markle, interviu cu acuzații uluitoare la adresa familiei regale

Ducii de Sussex au decis să se retragă de la atribuțiile Casei regale din care fac parte anul trecut, după o serie de zvonuri care au apărut de-a lungul timpului cu privire la Meghan Markle și atitudinea sa față de noile obligații. Harry și Meghan au ales să plece în Statele Unite ale Americii, acolo unde îl cresc singuri pe micuțul Archie și unde urmează să o primească și pe surioara acestuia, cu care soția prințului Harry este însărcinată. În urmă cu câteva zile, Harry și Meghan Markle au oferit un interviu cutremurător celebrei Oprah Winfrey, lansând mai multe acuzații la adresa membrilor familiei britanice.

Prințul Harry susține că tatăl și fratele său sunt captivi în cadrul sistemului, plecarea sa și a lui Meghan fiind considerată o evadare. Însă cea mai dură acuzație a fost cea legată de faptul că un membru al familiei regale și-a arătat îngrijorarea cu privire la culoarea pielii pe care micuțul Archie ar fi urmat să o aibă după naștere. Astfel, în timp ce Meghan era însărcinată cu primul său copil, i s-a pus în vedere acest aspect. De asemenea, fosta ducesă a spus chiar că regulile ar fi fost schimbate special pentru ca Archie să nu primească titlul de prinț la naștere.

Prințul Harry și Meghan Markle, alături de Oprah Winfrey
Prințul Harry și Meghan Markle, alături de Oprah Winfrey

Ce urmează să facă prințul William după acuzele lui Meghan și Harry

Acuzațiile celor doi soți nu au vorbit concret despre numele membrilor care au dus la aceste situații, însă au precizat faptul că Regina Elisabeta a II-a a avut o relație foarte bună cu Meghan Markle, dar și cu nepotul său, prințul Harry. Întrebată ulterior despre identitatea celor care le-au provocat suferință Ducilor de Sussex, Oprah Winfrey a menționat că nici prințul Charles nu este responsabil. În acest context, primul care reacționează după acuzele lui Meghan și Harry este prințul William, fratele mai mare al soțului actriței. Acesta susține cu tărie că familia sa nu este una care să îmbrățișeze o atitudine rasistă. De asemenea, soțul lui Kate Middleton, Ducesa de Cambridge adusă și ea în discuțiile cuplului, a afirmat că urmează să discute cu fratele său.

Pe de altă parte, familia regală a emis un comunicat oficial în urma interviului difuzat de BBC. Palatul Buckingham a transmis îngrijorările sale cu privire la acuzațiile de rasism și problemele mentale cu care s-a confruntat Meghan Markle, care a declarat că a fost pe punctul de a se sinucide.

Întreaga familie este întristată să afle cât de provocatori au fost ultimii ani pentru Harry și Meghan. Problemele ridicate, în special cea privind rasismul, sunt îngrijorătoare. Deși unele amintiri pot varia, ele sunt luate foarte în serios și vor fi abordate de către familie în privat. Harry, Meghan și Archie vor fi întotdeauna membrii mult iubiți ai familiei, a transmis Regina Elisabeta a II-a.

Urmăriți Impact.ro și pe