Cazul „împărtășania”, reactivat. Ce anunț a făcut Biserica Ortodoxă Română

Raluca Juncu 22.07.2020, 13:58
Cazul „împărtășania”, reactivat. Ce anunț a făcut Biserica Ortodoxă Română

Biserica Ortodoxă Română a avut o poziție aparte de la debutul acestei pandemii de COVID-19. Spiritul conservator al directivelor a fost menținut în continuare, întrucât Patriarhia Română a anunțat în repetate rânduri că nu se va conforma mai multor seturi de reguli impuse pe perioada pandemiei.

Polemica privind Sfânta Împărtășanie, încă nerezolvată

În spațiul public au reapărut discuțiile referitoare la problema împărtășaniei, care nu se dovedește a fi un proces igienic pentru credincioși, mai ales în contextul acestei crize sanitare. „Problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii”spunea în luna mai purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu, care a precizat că o decizie va fi luată după consultarea cu celelalte Biserici Ortodoxe.

Deși Patriarhul Daniel anunțase găsirea unei soluții de compromis privind împărtășirea credincioșilor, marți, Patriarhia Română a trimis următorul comunicat de presă:

„Sfântul Sinod a luat act de răspunsurile întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe autocefale adresate Patriarhului României referitoare la modalitatea de împărtăşire a credincioşilor în cadrul Sfintei Liturghii în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Toate Bisericile Ortodoxe autocefale rămân fidele tradiţiei liturgice ortodoxe de împărtăşire a credincioşilor dintr-un singur Potir sfinţit şi cu o singură linguriţă sfinţită”, a transmis, marţi, Patriarhia Română, într-un comunicat de presă.

Anunțul vine în contextul în care Guvernul României a propus ca sfânta Împărtășanie să se realizeze folosind pahare și lingurițe din plastic, pentru a evita răspândirea infecției cu noul coronavirus. BOR nu a dorit să se conformeze, mai ales că în spațiul public au apărut în repetate rânduri imagini cu Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, care împărtășea credincioșii cu aceeași linguriță, din același potir.

„Discuţia asupra linguriţei a pornit eronat în spaţiul public, întrucât Biserica nu este unitate de alimentaţie publică, ci instituţie de cult. Împărtăşania nu este mâncare şi băutură firească (adică aliment pentru trup) ci este hrana cea mai sfântă pentru viaţa veşnică, Hristos prezent real, întrând în alcătuirea făpturii noastre, prin care ne îndumnezeim. Prin urmare, este o delimitare categorică între Hristos-Dumnezeu şi alimentele fireşti, iar împărtăşania şi dăruirea ei credincioşilor este atributul exclusiv al Bisericii”, transmitea atunci Arhiepiscopia Tomisului, potrivit adevarul.ro.

Sursa foto: Inquam Photos

Urmăriți Impact.ro și pe