Mihai Mărgineanu, celebrul cântăreț și actor din serialul Las Fierbinți, și-a exprimat părerea despre pandemie și situația în care ne aflăm de mai bine de doi ani de zile. Artistul a făcut și o mărturisire neașteptată, legată de câți bani a cheltuit pe teste Covid. În plus, el a precizat și câteva măsuri pe care le-ar vedea oportune în contextul pandemiei.
Pandemia de Covid-19 ne afectează viețile tuturor, iar restricțiile și regulile impuse ne-au debusolat de multe ori. Mihai Mărgineanu s-a numărat printre persoanele publice care și-au exprimat părerea despre situația pe care o trăim. Artistul povestește cum l-a afectat pe el pandemia și care este viziunea sa despre gestionarea sa. Mihai Mărgineanu a recunoscut câți bani a cheltuit pe teste Covid pe tot parcursul acestei perioade.
„Aștept de doi ani să se termine mizeria asta și văd că nu dă niciun semn că s-ar termina. Am stat închis în casă, am avut magazine închise, n-am mai putut merge la concerte, m-am adaptat cum am putut ca să nu mă duc la dracu’ cu capu’. Am trecut prin boală că, deh, așa e când cunoști multă lume și crezi căție nu ți se întâmplă”, a fost începutul poveștii artistului.
Mihai Mărgineanu a precizat că a fost nevoit să cheltuie sume importante de bani pentru a se testa. Astfel, artistul a ajuns să scoată din buzunar chiar și 3.000 de euro pentru testele Covid.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„De restricțiile alea vechi și prostești nu s-a făcut nimeni responsabil. Nimeni-niminea! Zici că n-au fost închise toate restaurantele, toate spectacolele, toate muzeele, toate activitățile timp de câteva luni de zile. Zici că nu contează că un test costă în medie 80 de euro, cam peste tot, și numai eu cred că am cheltuit vreo 3.000 de euro pe teste în perioada asta (din care doar unul a ieșit pozitiv, fir-ar să fie!). S-au cam îmbogățit unii”, a spus el.
Chiar dacă s-a vaccinat și a trecut și prin boală, Mihai Mărgineanu nu a putut să se relaxeze și să își desfășoare în voie activitățile, astfel că a dat o căruță de bani pentru testele Covid. În plus, pentru că își dorea o vacanță în Austria, artistul trebuie acum să își facă și doza booster pentru a putea călători.
„Iar Austria a hotărât ea de una singură că nu mă pot duce să schiez acolo fără booster. Dacă n-am booster, trebuie să fac test PCR. Cu două vaccinuri la bord și boala făcută, austriecii îmi mai cer un cod! Dacă nu plăteam vacanța din octombrie, nici nu mă mai duceam în țara aia plină de subalterni lipsiți de simțul umorului! Așa că trebuie să mai plătesc acum un PCR, în loc să beau bere de banii ăia (80 de euro împărțiți la 3,5 euro halba, egal 22 de beri)”, calculează artistul.
Actorul din serialul Las Fierbinți este de părere că renunțarea la „restricțiile stupide cum ar fi QR codul” ar trebui făcută și în schimb, acestora să li se explice condițiile pe care le vor suporta în cazul în care se îmbolnăvesc. Mihai Mărgineanu a precizat punctat care sunt etapele care se parcurg în funcție de fiecare situație în parte.
„Eu zic că e mai simplu și pe înțelesul lumii acest timp de comunicare clară, care nu lasă niciun loc de interpretare avocățească de duzină. Poate funcționează mai bine decât banii ăia aruncați de stat pe geamul televiziunilor, cu mesaje goale, de genul ‘poartă mască, fii responsabil!’. Mai am o rugăminte: minte-mă frumos și fă-mă să am impresia că decizia vaccinării îmi aparține!”, și-a încheiat artistul mesajul, pe contul său de Facebook.
Astfel, Mihai Mărgineanu speră să le atragă atenția celor care gestionează efectele pandemiei în țara noastră, alăturându-se totodată celor care sunt nemulțumiți de modul în care au fost instituite anumite măsuri pe parcursul acestor luni.