Cât aur mai are acum România. Stăm bine și fără tezaurul de la Moscova

Ana Anitoiu 22.08.2021, 13:32
Cât aur mai are acum România. Stăm bine și fără tezaurul de la Moscova

România stă bine la rezerva de aur, chiar și fără tezaurul de la Moscova, la 35 de ani după ce o parte din ea a fost vândută, spre finalul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Într-un clasament internațional făcut în funcție de cantitatea deținută, țara noastră ocupă un loc bun.

Cât din aurul României a fost vândut în 1986

Datele cu privire la balanța de plăți a României nu au mai fost comunicate timp de trei ani, în perioada 1986-1989. Deși publicarea acestor date era obligatorie, regula n-a mai fost respectată, dintr-un simplu motiv: Au fost vândute nu mai puțin de 80 de tone de aur în anul 1986. Însă, tranzacția a fost făcută cu o condiție – după acoperirea datoriei externe, stocul să fie refăcut.

Potrivit datelor ce au fost publicate de guvernatorul Florea Dumitrescu, cele 80 de tone de aur au fost vândute la cele mai bune prețuri de pe piețele internaționale, până în luna martie 1987. Mai precis, s-au încasat 1.040 de milioane de dolari, bani ce au fost folosiți la plata datoriei externe, împreună cu alte sume din exporturile forțate – mai ales de alimente și produse de bază.

Cat aur mai are acum Romania. Stam bine si fara tezaurul de la Moscova
Cat aur mai are acum Romania. Stam bine si fara tezaurul de la Moscova

Cât aur are în prezent România

Însă, răscumpărarea aurului n-a fost făcută atât de repede cum a fost plănuit. În cea de-a doua parte a anului 1989 au fost recuperate doar 21 de tone, iar Revoluția a oprit operațiunea. Până în anul 1992, tarifele aurului pe piețele internaționale au fost mai mici decât cele la care s-a vândut între anii 1986-1987, dar autoritățile române de la acea vreme au avut alte priorități și nu s-au ocupat de cumpărare.

În prezent, România are 103,6 tone de aur ce sunt depozitate în țară și în străinătate. Pe baza prețurilor internaționale în vigoare la 31 mai 2021, acestea valorau 5,2 miliarde de euro.

Însă, cele 103,6 tone de aur nu includ tezaurul de la Moscova de 91,48 de tone de aur fin trimis la păstrare în decembrie 1916, alături de alte monede de aur și argint, valute convertibile și alte valori naționale.

În 2015, România era cel mai bine clasat stat est-european într-un top ce include 40 de țări, conform unui raport realizat de World Gold Council, organizaţia care se ocupă cu analiza pieţei aurului, pe baza datelor de la Fondul Monetar Interna­ţional (FMI). Țara noastră se afla pe locul 35 în clasamentul țărilor cu cea mai mare mărime a rezervelor de aur deținute de banca centrală.

Locul I era ocupat de Statele Unite ale Americii, cu cea mai mare economie la nivel mondial. Rezerva de aur a americanilor însuma aproximativ 8.130 de tone. Podiumul era completat de Germania, cu 3.381 de tone, și apoi de FMI cu aproximativ 2.800 de tone.

În clasament urmau Italia şi Franţa, cu rezerve de aur de câte 2.450 de tone, respectiv 2.430 de tone de aur. Pe locul al șaselea în top se situa China, care avea 1.708 tone.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...