Care sunt obiceiurile unei nunți țigănești. Ce tradiții au romii de fapt

Daria Petrescu 24.07.2020, 21:19
Care sunt obiceiurile unei nunți țigănești. Ce tradiții au romii de fapt

Nunta romilor  este foarte diferită de cea a românilor. Nunta țigănească este încărcată de tradiție și o cultură aparte. Este mult mai veselă și colorată decât la români. Pentru un asfel de eveniment, femeile poartă haine foarte colorate și bijuterii din aur. Puțini sunt cei care știu lucruri despre tradițiile romilor. Iată care sunt obiceiurile unei nunți țigănești.

Tinerii însurăței sunt aproape copii. Aceștia sunt aleși încă de la o vârstă fragedă

Atunci când familia nu este de acord cu relația tinerilor, bărbatul fură mireasa și stau ascunși într-un loc mai multe zile. Până atunci familia trebuie să decidă ce hotărâre va lua pentru viitorul celor doi.

În multe cazuri, familiile sunt de acord cu relația lor, iar tinerii sunt primiți înaipoi în familie. Însă, nu totdeauna lucrurile funcționează așa. Se va isca o întreabă controversă în cazul în care părinții tinerilor nu se pot înțelege cu familia fetei, așa că sunt nevoiți să o recupereze.

În ziua nunții, nașa îi pune voalul miresei, iar nașul bărbierește mirele. Cam același lucru se întâmplă și în cazul românilor. După începerea petrecerii, seara, mireasa și cavalerul de onoare încep strângerea darului. Cei prezenți la eveniment pun pe o turtă de pâine, banii pe care îi oferă mirilor. În urmă cu mai mulți ani, o astfel de nuntă era fără dar.

Atunci când familia nu este de acord cu relația tinerilor, bărbatul fură mireasaAtunci când familia nu este de acord cu relația tinerilor, bărbatul fură mireasa
Atunci când familia nu este de acord cu relația tinerilor, bărbatul fură mireasa

Dupa strângerea darului, mirele si mireasa se retrag în camera lor, timp în care afară petrecerea continuă. Toată lumea a auzit de „Jucatul cămășii”. Ei bine, acest moment se desfășoară dimineața. Dacă fata a fost virgină este mare bucurie, iar petrecerea continua.

În partea Timişoarei se plătesc fetele, dar tristul adevăr este că fata cumpărată devine sclava familiei. Am avut cazuri în care a murit cineva din familia fetei şi nu au lăsat-o la nuntă.”- a mărturisit Matei Lăcătuş, preşedintele Asociaţiei Social Democrată a Romilor Ardeleni, potrivit gazetadebistrița.ro.

Femeia care a născut nu poate ieși din casă șase săptămâni

Botezul copilului este un eveniment la fel de important ca și nunta, în tradiția romilor. După nașterea copilului, mama nu poate ieși din casă timp de șase săptămâni. Urmează dezlegarea data de preot iar apoi se ține botezul religios. Acesta se poate organiza și peste mai mulți ani, fiind un eveniemt important ca și o nuntă.

Obiceiuri în cazul înmormântărilor

În cazul înmormântărilor, oamenii dau dovadă de solidaritate. În semn de respect, bărbații nu își tund barba timp de șase săptămâni. După această perioadă se face prima pomenire a mortului.

Trupul neînsufleţit se aşează în cea mai bună încăpere din casă. În camera nu trebuie să existe oglinzi, iar dacă sunt, acestea trebuie să fie acoperile. Tradiția spune că dacă mortul se vede în oglindă, un alt membru al familiei va muri. Atuncă când preotul a organizat slujba de înmormântare, membrii familiei ies cu spatele din casă, pentru ca răul să nu se întoarcă, ci să părăsească locuința cu mortul.

 

Urmăriți Impact.ro și pe