Când vrea Florin Busuioc să iasă la pensie de la Pro TV. Anunțul făcut de îndrăgitul prezentator

Badea Violeta 26.12.2021, 09:28
Când vrea Florin Busuioc să iasă la pensie de la Pro TV. Anunțul făcut de îndrăgitul prezentator

Florin Busuioc sau Busu, așa cum mai este cunoscut de publicul larg, este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de televiziune din România. El prezintă rubrica Meteo de la Pro TV de peste 15 ani și are și o carieră impresionantă în actorie. Recent, prezentatorul TV a vorbit despre retragerea din televiziune. Iată ce anunț a făcut vedeta despre ieșirea la pensie!

Florin Busuioc, despre retragerea din televiziune

Florin Busuioc este, fără dar și poate, una dintre cele mai cunoscute figuri de la Pro TV. De 15 ani încoace, el ne aduce vești despre surprizele pregătite de vreme în zilele ce urmează.

În anul 2018, celebrul actor trecut prin momente extrem de dificile. În timp ce se afla pe scena teatrului din Craiova, Florin Busuioc a suferit un infarct, urmat apoi de o perioadă grea de recuperare. Cu toate astea, îndrăgitul prezentator TV a anunțat că nu se gândește să renunțe nici la televiziune, nici la actorie.

„Eu nu cred că voi ieși vreodată la pensie cu totul, adică teatrul n-o să-l las niciodată și asta, Slavă Domnului, pentru că roluri de bătrâni există în teatru și pot să joc și după 65 de ani.

Dacă o să ies la pensie de la televiziune, poate că o să mă mai țină pe aici… că poate li se pare că zic bine vremea și nu mă dau chiar afară. (râde – n.r.). Sunt ceva ani, vreo 15-16 ani de Pro TV… Eu trag nădejde să rămân cât mai mult în povestea asta și să nu fie nevoie să mă retrag”, a spus Florin Busuioc pentru ciao.ro.

Florin Busuioc a suferit un infarct in 2018 1
Florin Busuioc a suferit un infarct in 2018 

Cum i s-a schimbat viața după infarctul din 2018

În noiembrie 2018, Busu a suferit un infarct miocardic după un spectacol la Craiova. Ulterior, actorul a fost internat la Spitalul de Urgență din oraș pentru o intervenție chirurgicală. Din fericire, operația la care a fost supus actorul a fost finalizată cu succes.

Florin Busuioc a avut nevoie de o perioadă de recuperare, însă nu s-a gândit niciun moment la retragere. Prezentatorul a vorbit despre momentele dificile prin care a trecut și a dezvăluit cum i-au schimbat viața problemele de sănătate.

„Am încercat, din când în când, să țin un regim, nu prea îmi iese asta cu regimul, am mers și la sală o perioadă.

De vreo lună n-am mai fost, dar o să reiau sala, o să mă duc din nou la sală. Însă nu pot să zic că mi-am schimbat foarte tare stilul de viață.

Am încercat și să merg mai mult pe jos, dar nu prea sunt obișnuit și atunci mi-e greu să ies din zona mea de confort”, a precizat Busu pentru aceeași sursă.

În urmă cu trei decenii, prezentatorul TV a fost căsătorit cu Marieta Busuioc, care este medic de familie și are propriul cabinet medical într-o comună de lângă Târgu Mureș. Din acest mariaj a rezultat un băiat, Florin Jr. Ulterior, vedeta Pro TV s-a recăsătorit cu Lili cu care are două fetițe, Catinca și Natalia.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...