Când intră a treia tranșă pe cardurile sociale 2023? Luna în care românii primesc banii

Emanuela Pană 26.04.2023, 12:40
Când intră a treia tranșă pe cardurile sociale 2023? Luna în care românii primesc banii

Pe 11 aprilie, românii vulnerabili au primit cea de-a doua tranșă de bani pe cardurile sociale, pentru alimente și mese calde. Voucherele, care au o valoare totală de 1.500 de lei, vor fi distribuite în șase tranșe, o dată la două luni. Fiecare tichet valorează 250 de lei, reprezentând un ajutor acordat prin programul „Sprijin pentru România“. Află când intră a treia tranșă pe cardurile sociale 2023.  

Tichete sociale 2023, tot ce trebuie să știi 

Programul „Sprijin pentru România“ continuă și anul acesta, iar persoanele cu probleme financiare, aflate în pragul sărăciei, vor primi vouchere în valoare de 250 de lei din partea statului pentru alimente și mese calde.  

Pe 11 aprilie,  Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a virat suma de 600 de milioane de lei pentru alimentarea celor aproximativ 2,5 milioane de carduri sociale, reprezentând cea de-a doua tranșă din acest an și cea de-a patra a programului.  

Pe parcursul anului, voucherele vor fi distribuite în șase tranșe. Virarea banilor se va face o dată la două luni. Cu toate acestea, prima tranșă de bani a fost alocată în luna martie (din cauza unor probleme întâmpinate de Guvern), iar a doua în luna aprilie. Următoarele tichete vor fi virate beneficiarilor în lunile mai, iulie, septembrie și decembrie 2023. 

„I-am rugat în mod expres pe colegii mei să facă toate diligențele pentru ca cei 250 de lei să ajungă la oameni cu două săptămâni înainte față de cum era stabilit, pentru ca românii vulnerabili să nu aibă pe cap grija mesei de Paște, ci să se poată concentra pe purificarea şi transformarea sufletului, rugăciune și fapte bune.

De asemenea, din 23 martie am început distribuirea unei noi tranșe de pachete alimentare, deși planificarea era făcută pentru luna aprilie, tocmai pentru ca beneficiarii să aibă și cei 250 de lei și un pachet de 25 kg alimente înainte de sărbători“, declara ministrul Marcel Boloș, în urmă cu două săptămâni.

Citește și: Ce au voie românii să cumpere cu cardurile sociale și când pot fi blocate acestea? Răspunsul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene

Când intră a treia tranșă pe cardurile sociale 2023? 

Tranșa a treia în valoare de 250 de lei urmează să fie virată în luna mai, iar ultima în luna decembrie: „la 19 decembrie, tuturor beneficiarilor care aveau card le-au fost virați alți 250 de lei. Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte VI tranșe, a câte 250 de lei, o dată la două luni“, au precizat reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. 

Cand intra a treia transa pe cardurile sociale 2023
Cand intra a treia transa pe cardurile sociale 2023

Perioada de valabilitate a fiecărui voucher este de 12 luni de la emitere. Menționăm că aceste carduri pot fi folosite doar de beneficiari. Există, bineînțeles, și cazuri excepționale, iar aici ne referim la persoanele care nu se pot deplasa singure la cumpărături. Persoana care va face cumpărăturile în numele beneficiarului va trebui să prezinte un act de identitate al posesorului de card. 

Tichetele în valoare de 250 de lei pot fi folosite pentru a cumpăra alimente, dar și pentru a putea achita mese calde la restaurant sau în alte locuri în care se poate beneficia de acest serviciu. 

Voucherele nu vor putea fi folosite pentru a cumpăra țigări sau produse de curățenie. Scopul proiectului este acela de a contracara scăderea standardului de viață și a grupurilor sociale vulnerabile, în ideea de a scădea riscul sărăciei la nivel național. 

Vezi și: Cardurile sociale, blocate imediat dacă achiziționezi aceste produse din supermarket. Nu este vorba despre alcool sau tutun

Cine beneficiază de voucherele sociale în 2023? 

Pentru a beneficia de voucherele sociale 2023 pentru alimente și mese calde, acordate prin programul „Sprijin pentru România“, românii trebuie să îndeplinească mai multe criterii de eligibilitate. Iată lista persoanelor care primesc acest ajutor din partea statului:  

  • Copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1700 de lei; 
  • Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, cu venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023; 
  • Familiile monoparentale, cu venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023; 
  • Familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, vor primi și ele tichete sociale în 2023; 
  • Pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1700 de lei pentru tranșele din anul 2023.  

Județele cu cei mai mulți beneficiari  

În prezent, numărul românilor care beneficiază de tichetele sociale este de peste 2,4 milioane. Potrivit unui anunț făcut de autorități, pe lista beneficiarilor eligibili au fost incluși, pe lângă cei 2,4 milioane, alți aproximativ 90.000 de români.  

Județele cu cei mai mulți beneficiari ai tichetelor sociale în 2023 sunt următoarele: 

  • București (122.000); 
  • Suceava (90.879); 
  • Iași (90.196); 
  • Dolj (89.801); 
  • Bacău (82.410). 

Sprijin pentru români și în următorii ani  

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene promite că românii vulnerabili vor avea parte de sprijin și în următorii ani. Astfel, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, a fost alocat un buget de 980 milioane de euro pentru ajutorarea persoanelor cu probleme financiare, pentru măsuri precum:  

  • Sprijin pentru persoanele defavorizate în vederea asigurării alimentelor de baza/mese calde; 
  • Sprijin pentru preșcolarii și elevii din învățământul de stat; 
  • Sprijin pentru cuplurile mamă – nou-născut, din grupurile defavorizate. 
Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...