EXCLUSIV

Adrian Nartea i-a spus adio lui „Vlad”. Actorul va juca în primul SF românesc. „Sunt pregătit pentru orice”. EXCLUSIV

Alexandru Catalan 19.07.2022, 18:50
Adrian Nartea i-a spus adio lui „Vlad”. Actorul va juca în primul SF românesc. „Sunt pregătit pentru orice”. EXCLUSIV

Adrian Nartea, actorul care a dat viață cum a știut el cel mai bine personajului Vlad, din serialul omonim cu care cei de la PRO TV au dat o nouă lovitura în anii din urmă, în materie de seriale românești, ne pregătește o surpriză de zile mari. „Vlad” e dat uitării și în locul său va apărea astronautul Toma.

Adrian Nartea, protagonistul serialului de succes „Vlad”, rol inedit în primul SF românesc

Una peste alta, Adrian Nartea s-a ținut de cuvânt atunci când a promis că ne va rezerva o schimbare de zile mari a genului de personaje în care eram obișnuiți a-l întâlni. De data asta, vom avea de-a face cu „urmașul” unicului român care a zburat vreodată în Cosmos, Dumitru Prunariu.

Adrian Nartea deține unul dintre rolurile principale ale primului film românesc de gen science-fiction, unul regizat în mod paradoxal de o femeie, Ilinca Neagu, o româncă stabilită de mai bine de 15 ani, în Belgia. Pelicula, care se va numi „Voyager”, va fi o coproducție româno-belgiană și reunește deja eforturile celor mai cinci companii de producție românești, cu un cuvânt greu de spus în lumea animației și a tehnicii de tipul Computer Generated Imagery (CGI). Una dintre cele mai apreciate pelicule din ultima vreme, „Toy story”, a fost realizată cu ajutorul acestui gen de tehnică cu totul aparte.

Adrian Nartea va juca în primul SF românesc
Adrian Nartea nu va avea nevoie de pistoale în „Voyager”, așa cum ne-a obișnuit în serialul „Vlad” de la PRO TV

Provocările noului rol l-au adus în fața unei legende românești

Adrian Nartea spune că pentru pregătirea și înțelegerea rolului pe care-l joacă în această peliculă a discutat inclusiv cu Dumitru Prunariu.

„L-am sunat, ne-am întâlnit și am discutat timp îndelungat la Muzeul Militar Național chiar lângă capsula navei cu care a aterizat, mai bine spus a amerizat, în urmă cu mai bine de 40 de ani. Am vrut să știu destule lucruri, am pus multe întrebări și am primit multe răspunsuri. Discuția mi-a prins foarte bine, pentru a-mi înțelege noul rol, care e total diferit față de ce am făcut până acum în cariera mea”, a declarat Adrian Nartea pentru Impact.ro.

El spune că nu poate oferi în acest stadiu al filmărilor prea multe detalii, dar că scenariul include și filmări în imponderabilitate.

„Acum nu știu cum vor fi filmate acest tip de scene. Sunt mai multe variante, fiindcă tehnologia s-a schimbat foarte mult. Poate nu va fi cazul să atingem imponderabilitatea filmând în avioane care zboară la limita atmosferei pământești. Sunt pregătit pentru orice, fiindcă îmi doream foarte mult un asemenea rol. Mă declar un fan necondiționat al filmelor de tip SF!”, a adăugat Adrian Nartea.

El precizează că filmările, care abia au început, vor fi dublate de utilizarea tehnologiei de ultimă oră, astfel încât calitatea finală a peliculei să fie una cu totul excepțională:

„Mă simt excelent la filmări. E o provocare fără egal pentru mine, super tare! Sunt singur că în alegerea mea pentru acest rol a contat și talentul, nu doar aspectul fizic. Munca echipei rămâne însă cea mai importantă, atunci când vom vedea toată treaba dusă la bun sfârșit!”.

Cel mai probabil primul SF românesc va intra în cinematografe la finele acestui an, dar procesul postproducție va fi unul extrem de pedant. Adrian Nartea are șanse să ne provoace cu alte două premiere cinematografice în această toamnă, în filme turnate în anii precedenți, dar ne va arăta ce poate și în lumea teatrului. La 41 de ani, el este căsătorit și are două fete, Petra și Mara.

Urmăriți Impact.ro și pe