Maria Ciobanu revine pe scenă. Unde va putea fi văzută îndrăgita interpretă cântând live

Badea Violeta, Diana Timișoreanu 15.10.2021, 08:15
Maria Ciobanu revine pe scenă. Unde va putea fi văzută îndrăgita interpretă cântând live

Veste uriașă pentru admiratorii Mariei Ciobanu. După mai bine de cinci ani de când s-a retras din muzica populară, îndrăgita interpretă va putea fi văzută din nou cântând live. Iată unde o vor putea vedea fanii.

Maria Ciobanu, apariție rară după ce s-a restras din muzica populară

În anul 2016, Maria Ciobanu, acum în vârstă de 85 de ani, a ales să părăsească România și să se mute în Statelor Unite ale Americii. Îndrăgita artistă și-a luat rămas bun de la fanii săi printr-un turneu extraordinar. Cu toate astea, ciocârlia muzii populare a fost convinsă de căldura publicului să mai apară ocazional pe la diferite evenimente.

Recent, Fuego le-a dat o veste incredibilă fanilor săi. Acesta a anunțat că a reușit să o convingă pe Maria Ciobanu să cânte live în cea de a doua gală a show-ului realizat chiar de el. Românii o vor putea vedea pe îndrăgita artistă duminca aceasta, de la orele 15:00, la TVR2.

Mai mult, Fuego a anunțat că și actorul Dan Puric urmează să fie prezent în platou. Acesta va povesti despre experiențele sale artistice, despre lucrul cu regizorii mari și despre dragostea lui de țară. Așadar, Românii au toate motivele să stea lipiți de micile ecrane.

Maria Ciobanu, aparitie rara dupa ce s-a restras din muzica populara
Maria Ciobanu, aparitie rara dupa ce s-a restras din muzica populara

Maria Ciobanu va cânta alături de Fuego și de Ionuț Dolănescu

Maria Ciobanu revine pe scenă la împlinirea a 60 de ani de carieră. Artista va cânta live alături de Paul Surugiu și de fiul ei, Ionuț Dolănescu. De asemenea, interpreta va povesti despre viața din SUA, dar și despre familie.

”Sunt tare fericit că am reușit să realizăm ediția din aceasta duminică! Doamna Maria Ciobanu este fenomenală. Dincolo de faptul că ne va purta în lumea cântecului ei, cu cele mai frumoase șlagăre, dincolo de faptul că Ionuț Dolănescu ne va emoționa, ea va cânta live, fără probleme, impresionând cu acuratețea glasului ei.

Arată fenomenal, are o poftă de viață nebună, nu are regrete și ne va demonstra tuturor ce înseamnă un simbol românesc, de ieri până azi, în toate zonele țării! Emisiunea va fi una pe care-i păcat să o ratați! Autenticitatea i-a fost mereu armă și a încercat să nu iasă din spiritul zonei pe care o reprezintă cu cinste și mândrie. Cântecele sale au ajuns pe buzele românilor, în întreaga țară și au adus emoție, liniște, tresăriri și bucurii nespuse.

Costumul popular i-a fost și îi este icoană, păstrând mereu din frumusețea româncei de cândva, prin straiele de colecție. Vocea sa trezește furtuni și răstoarnă Carpații, aduce fericire și alină și reușește să dea naștere unor capodopere. N-a avut o viață tocmai ușoară, dar a răzbit, a străbătut mereu cu fruntea sus și a cântat.

Maria Ciobanu reprezintă atât pentru sufletul meu, cât și pentru români, un etalon, o „lie ciocârlie” cu glas de privighetoare și destin de mare stea! Dan Puric va povesti despre prietenia cu regretatul Nicolae Dabija și ne vom aduce aminte împreună de personalitatea sa, dar vom povesti și despre rolurile sale și despre sistemul românesc de valori! Eu zic că aveți toate motivele să petreceți o emisiune de zile mari alături de noi!”, a anunțat Paul Surugiu sau Fuego, așa cum este cunoscut de publicul larg.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...