Ce face Pavel Bartoş pentru Mihaela Rădulescu pe platoul de filmare. Ce gest frumos: „E singurul căruia îi pasă”

Iancu Andreea 29.09.2021, 17:17

Mihaela Rădulescu este o femeie care nu ezită să ne uimească de fiecare dată cu aparițiile și poveștile sale de viață. Dincolo de stilul extrem de agitat în care trăiește, alergând între platourile de filmare ale emisiunii „Masked Singer” și viața sa plină de adrenalină alături de Felix Baumgartner, prezentatoarea este în esență o româncă autentică, ce apreciază chiar și cele mai mici gesturi. De curând, vedeta a făcut o dezvăluire neașteptată despre unul dintre colegii săi din echipa Pro TV. Astfel, toată lumea a aflat ce face Pavel Bartoș pentru Mihaela Rădulescu pe platoul de filmare, în timpul zilelor aglomerate. Prezentatoarea recunoaște că apreciază gestul frumos al colegului său.

Mihaela Rădulescu a recunoscut ce face Pavel Bartoș pentru ea, pe platoul de filmare

În urmă cu mai mulți ani, pe când fiul său Ayan era încă un copil, Mihaela Rădulescu lua o decizie importantă, aceea de a se muta din România și a-și lua viața de la capăt la Monaco. Astfel, prezența vedetei în lumina reflectoarelor a fost mult diminuată în ultimii ani, prezentatoarea alegând să revină în România doar pentru anumite proiecte. De curând, Mihaela Rădulescu a acceptat să facă parte din echipa show-ului „Masked Singer”, astfel ieșit la lumină gestul pe care îl face Pavel Bartoș, colegul său, pe platoul de filmare.

Prezentatoarea a recunoscut că este o gurmandă, apreciând mâncarea, în special cea tradițională românească. Se pare că Pavel Bartoș este cel mai înțelegător partener de filmare și astfel, de fiecare dată când vine ora mesei, el este cel care ține cont de gusturile Mihaelei. Prezentatorul obișnuiește să comande preparate românești, extrem de apreciate și îndrăgite de către Mihaela Rădulescu.

Pavel Bartos e singurul căruia îi pasă de poftele mele şi îmi comanda câte un platou cu chestii româneşti, a recunoscut Mihaela în cadrul unei ediții recent a emisiunii „La Măruță”, la Pro TV.

Ce face Pavel Bartoș pentru Mihaela Rădulescu pe platoul de filmare
Mihaela, alături de Cătălin Măruță

Prezentatoarea trăiește o viață palpitantă alături de iubitul său, Felix Baumgartner

În timp ce mulți o invidiază pentru viața pe care o trăiește la Monaco, dat fiind faptul că această regiune este considerată una de lux, Mihaela Rădulescu nu este neapărat o vedetă lipsită de griji. Relația pe care o are de mai bine de 9 ani cu Felix Baumgartner a adus-o în posturi inedite, trăind experiențe la limită, de vreme ce iubitul său este un împătimit al adrenalinei. Parașutistul caută mereu să își depășească propriile limite, iar Mihaela îi este alături chiar și în timpul antrenamentelor pentru show-urile aviatice. Astfel, vedeta este uneori nevoită să trăiască în condiții grele, mai puțin obișnuite, alternând însă cu momente pline de lux și fast.

Am fost cu el (n.red. Felix) în elicopter când s-a dat aşa peste cap, este foarte tare senzaţia. Ăla e jobul lui, el în fiecare zi se urcă în elicopter şi face show-uri aviatice. Da, de aceea nu a dorit să aibă copii, pentru că munca pe care o face el este riscantă și s-a temut… Am fost în turneu pe la show-uri aviatice. În ultimele 2 săptămâni am fost la show-uri aviatice unde toaletă era în câmp şi după viaţa asta de cazarmă, apoi m-am trezit că merg la castel în Londra. Aşa trăiesc de când sunt cu băiatul ăsta. Există tot felul de figuri aviatice. Suntem de opt ani împreună. Acum în octombrie se fac 9 ani de când a sărit din stratosferă, şi el aşteaptă ca cineva să bată recordul lui, el nu vrea să îşi bată propriul record. Acum iar pregăteşte o demență absolută pentru la anul, ceva în stilul lui, sunt uşor siderată, panicată nu mai sunt de mult, de când sunt cu el, a mai povestit vedeta în timpul emisiunii.

Ce face Pavel Bartoș pentru Mihaela Rădulescu pe platoul de filmare
Mihaela Rădulescu și iubitul său, Felix Baumgartner

Mihaela, protagonistă pe o copertă în care apare nud

În ciuda vârstei admirabile de 52 de ani, Mihaela Rădulescu poate fi considerată o femeie superbă. Aceasta are un stil de viață sănătos, se îngrijește de modul în care arată iar acest fapt se remarcă dintr-o privire. În cadrul interviului pe care i l-a oferit lui Cătălin Măruță, Mihaela a dezvăluit că urmează să apară o revistă pentru a cărei copertă vedeta a pozat nud. Gestul său este unul prin care marchează 20 de ani de la primul său nud, astfel demonstrând încă o dată că este o femeie asumată și sigură pe ea.

Mâine apare o copertă cu mine. E un fel de coperta manifest, sunt dezbrăcată în poză, sărbătorim cu acest număr 20 de ani la primul nud pe care l-am făcut, am repetat fix aceeaşi fotografie cu fix acelaşi fotograf cu care lucrez de 20 de ani. E vorba despre asumare, despre femeia care ştie ce vrea. Felix nu are nimic împotrivă ca eu să pozez nud. Eu nu am pozat niciodată într-o revistă pentru bărbaţi, nudurile mele sunt nuduri în care nu se vede nimic, sunt nuduri artistice. Câştig acum la 20 plus, că am învăţat să mănânc sănătos, cum să ai un zâmbet frumos, mai descoperi si un estetician bun, azi la prânz am luat o masă prin vena, îţi bagi în venă vitamine. Eu asta am mâncat la prânz, a mai mărturisit Mihaela.

Ce face Pavel Bartoș pentru Mihaela Rădulescu pe platoul de filmare
Mihaela și fiul său, Ayan

Vedeta a făcut dezvăluiri despre fiul său, Ayan

Pentru că și-a dorit extrem de mult să studieze în cadrul unei universități de renume din Statele Unite, Ayan s-a pregătit intens ani de zile. Fiul Mihaelei Rădulescu este un tânăr admirabil, care nu doar că iubește sportul și are o disciplină ce pentru unii poate părea exagerată, dar a îmbrățișat studiul. Astfel, Ayan a reușit să ajungă printre elevii unei instituții renumite din SUA și chiar a impresionat campusul datorită mamei sale. Mihaela a recunoscut că s-a implicat în viața de student a fiului său și i-a redecorat camera de cămin. Întreaga poveste este una inedită și haioasă.

Ayan a intrat într-o galerie foarte selectă, are centură neagră la arte marţiale, e cel mai tânăr de vârsta lui care a obţinut o astfel de centură neagră, am plâns când a plecat în America. Ziua în care eu a trebuit să plec să îl las, că mersesem în campus, el a vrut să meargă la şcoala aia, l-am lăsat, nu mai sufăr cum sufeream. I-am dus covor în campus. În campus toţi au strictul necesar şi când am intrat acolo am zis că îl las acolo într-o cameră goală. Şi m am enervat şi când am venit în campus cu covorul, m-au întrebat toţi profesorii ce vreau să fac. A trebuit să îl învăţ cum să îşi calce cămaşa, cum să şteargă praful tot. După ce am aranjat toată camera, era cea mai frumoasă cameră, mi am dat seama că lipseşte o plantă. Am luat o plantă de plastic şi am pus-o într-un colţ. Mi a zis că a venit tot campusul să îmi vadă camera că au auzit că e unul în campus care are o plantă în cameră, a povestit cu zâmbetul pe buze Mihaela.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...