Cine este, de fapt, unul dintre bărbații torturați de polițiștii Secției 16. Abia acum s-a aflat

Iancu Andreea 09.03.2021, 13:48
Cine este, de fapt, unul dintre bărbații torturați de polițiștii Secției 16. Abia acum s-a aflat

Scandalul iscat în cadrul Poliției Capitalei în urma declarațiilor făcute de către cei doi bărbați care ar fi fost torturați de polițiștii Secției 16 stârnește noi controverse. S-a aflat cine este unul dintre bărbații torturați de polițiștii din București, în timp ce o parte dintre agenții Secției 16 au fost propuși pentru arestare preventivă.

Cine este unul dintre bărbații torturați de polițiștii Secției 16

Ceea ce părea a fi un scandal în care Poliția Română dă dovadă de exces de zel, arată astăzi ca un schimb de replici între polițiști și grupările mafiote, după ce s-a aflat cine este unul dintre bărbații torturați de polițiștii Secției 16 în luna septembrie a anului 2020. Deși bărbatul a reclamat că agenții l-au sechestrat și bătut cu bestialitate din pricina faptului că nu purta masca de protecție, identitatea acestuia ne dă de gândit. Recent, nouă agenți au ajuns în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a ofițerilor Direcției Generale Anticorupție (DGA).

Dintre aceștia nouă, șapte au primit propunere de arestare preventivă, însă instanța a decis ca numai trei dintre ei să fie arestați preventiv. Printre cei trei se numără inclusiv Viorel Șeicaru, adjunctul Sindicatului Agenților de Poliție (SNAP). Restul polițiștilor se află în prezent sub control judiciar. Chiar dacă anchetatorii nu leagă numele victimei de o grupare interlopă din București, se pare că lucrurile ce par o simplă coincidență ar putea să nu fie.

Una dintre victimele polițiștilor
Una dintre victimele polițiștilor

Fratele bărbatului torturat, un interlop de temut

Potrivit gândul.ro, fratele uneia dintre victime este chiar fratele unui fost membru important al grupării Sportivilor. Această organizație de temut din București acționează în sectorul 4 al Capitalei și în mai multe localități din Ilfov, printre care și Popești Leordeni. Fratele bărbatului torturat ar fi Florian Dragomir, cunoscut drept Aladin. Acesta a fost ridicat de procurorii DIICOT în 2006 când anchetatorii au avut o primă încercare de a destructura gruparea.

Atunci, alături de Florian Dragomir, au mai fost ridicați de polițiști și alte nume sonore din lumea interlopă din Capitală, precum Coco Anghel, Robert Nica, Radu Roșca, Mircea Năluș, zis Nebunu sau Nicușor Dumitrescu, poreclit Bibiloi. În ciuda informațiilor care ne trimit cu gândul la schimburi de replici între polițiști și interlopi, anchetatorii susțin că incidentul prin care fratele lui Aladin a fost sechestrat și torturat este doar o coincidență, bărbatul nefiind asociat cu lumea interlopilor sau cu gruparea Sportivilor.

Trei dintre polițiștii anchetați, arestați preventiv
Trei dintre polițiștii anchetați, arestați preventiv

Reacția Ministrului de Interne, Lucian Bode, în urma scandalului de la Poliția Capitalei

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că un astfel de comportament din partea oamenilor legii nu este permis. De asemenea, ancheta va scoate la iveală adevărul în acest caz, care a debutat în luna septembrie a anului trecut.

Așa cum bine știți, fapta s-a petrecut în septembrie 2020, au urmat toate procedurile legale, a fost deschis un dosar in rem, iar decizia de ieri, de a-i reține pe opt din cei 9 suspecți, având în vedere acuzațiile care li se aduc, este, din punctul meu de vedere, una corectă. Este inadmisibil să ai un astfel de comportament, tu, care îmbraci uniforma de polițist. Sigur că va urma o anchetă, vom vedea care sunt probele, dar dacă fie și 1% din ceea ce s-a spus în spațiul public este adevărat, acești indivizi nu fac cinste uniformei de polițiști, a spus Lucian Bode într-o conferință de presă.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...