EXCLUSIV. Profesoara din Craiova care a croşetat Titanicul pentru Celine Dion. Părerea artistei despre opera de artă unicat: „A durat cam patru zile”

Simona Ecovoiu 20.01.2021, 20:54

O profesoară de engleză din Craiova a croșetat ”Titanicul” în patru zile. Cărei soliste de talie internațională îi dedică lucrarea sa: ”Am croșetat-o de tristețe, după ce s-a anulat concertul ei de la București!”

Pandemia a convins-o să își dea frâu liber pasiunii

O simpatică profesoară de engleză, din Craiova,  Mădălina Gherghina, și-a redescoperit o mai veche pasiune, la vreme de pandemie. Lucrările sale, realizate doar cu banala croșetă, par mici opere de artă. Se inspiră din filme, inclusiv de desene animate, în colecția ei de obiecte croșetate regăsindu-se și celebrul fular din ”Harry Potter”, pe care cu drag îl poartă și a ei fiică, dar și rochia protagonistei din ”Albă ca Zăpada”. Dar, de departe, cel mai drag îi este ”Titanicul”, o miniatură perfectă.

L-am lucrat în patru zile, anul trecut. Eram tristă că s-a anulat concertul lui Celine Dion, de la București, a cărei fană sunt. Vocea ei se regăsește și pe coloana sonoră a celebrului film, despre tragedia de proporții, ne-a spus, în exclusivitate pentru impact.ro, Mădălina.

Alături de bunul său prieten, Cătălin Ionuț Ene
Alături de bunul său prieten, Cătălin Ionuț Ene

Fiica ei poartă fularul din ”Harry Potter”

Ziua, Mădălina lucrează ca profesoară de engleză, iar seara, mare parte din timp și-l dedică pasiunii sale de suflet, croșetatul. Și deja este o mică vedetă locală, în Craiova, lucrările sale stârnind curiozitatea elevilor, dar și a vecinilor. Ne-a prezentat munca sa, inclusiv un articol vestimentar din ”Harry Potter”.

Acest fular îl poartă și fiica mea, adesea lucrez pentru ea. Prima rochiță i-am croșetat-o în spital, după ce născusem”, ne-a mai povestit Mădălina.

La debut, profesoara de engleză cu talent la croșetat a lucrat doar floricele, apoi a reușit să redea și ținutele unor personaje de poveste.

Profesoara din Craiova are o familie frumoasă
Profesoara din Craiova are o familie frumoasă

„Am lucrat vasul ”Titanic” în patru zile, anul trecut. Eram tristă că s-a anulat concertul solistei Celine Dion, de la București, din 28 iulie 2020, a cărei fană sunt”

Iată însă că, la loc de cinste, pe mobilierul din sufragerie, stă și celebrul vapor ”Titanic”.

L-am lucrat în patru zile, anul trecut. Eram tristă că s-a anulat concertul solistei Celine Dion, de la București, din 28 iulie 2020, a cărei fană sunt. Am biletele, show-ul se va reprograma, după pandemie. Vocea lui Celine se regăsește și pe coloana sonoră a celebrului film ”Titanic”, despre tragedia de proporții, ni s-a mai confesat Mădălina, în exclusivitate pentru impact.ro.

Aceasta ne-a dezvăluit în cât timp a executat lucrarea de succes:

Am făcut vaporul cam în patru zile, este realizat din carton, apoi am croșetat peste.

Ce spun colegii și elevii ei? Micuții știu ce lucrări fac, sunt fascinați, unii vor și ei. Iar profesorii  îmi cer adesea să le croșetez flori, pe care mai apoi copiii le lipesc pe felicitările pentru mame, de ”Ziua Femeii”.

Lucrările Mădălinei Gherghina, alături de fiica profesoarei
Lucrările Mădălinei Gherghina, alături de fiica profesoarei

Mădălina a croșetat și colierul în formă de inimioară, pe care Rose îl purta în filmul  ”Titanic”

Mădălina a mai croșetat și alte elemente din celebrul film, regizat de inegalabilul James Cameron, în urmă cu 25 de ani. În fotografie, alături de ”Titanic”, apare și colierul albastru, în formă de inimioară, pe care-l purta Rose (Kate Winslet). ”Titanic” a fost cel mai mare pachebot din lume. A plecat din Anglia cu destinația New York, pe 10 aprilie 1912. După patru zile, s-a ciocnit de un aisberg și s-a scufundat. În urma naufragiului și-au pierdut viața 1.514 persoane din 2.228.

Croșetează și ținute amuzante, pentru botez

Profesoara de engleză aflată acum în centrul atenție execută tot felul de ținute vestimentare.

Am învățat cu ajutorul Internetului, al tutorialelor. Inițial, am croșetat o pereche de cipici minioni, pentru mine, și așa au început comenzile, am făcut zeci de perechi. Fac și hăinuțe și costumașe pentru botez. Totul a început în anii de facultate, când am vrut să-mi fac o floricică pentru o căciuliță. Acum lucrez chiar și încălțăminte, este foarte comodă, pentru plimbare, ne-a mai menționat Mădălina.

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...