Nicolae Ceaușescu a făcut o vizită misterioasă, cu scurt timp înainte să moară. Acel moment a reprezentat unul dintre cele mai mari secrete ale dictatorului.
Nicolae Ceaușescu a plecat în Iran, pe 18 decembrie 1989. El a părăsit țara cu doar câteva zile înainte de a muri împușcat, pe 25 decembrie, în prima zi de Crăciun.
Ceaușescu a decolat de la București la ora 09:05. Elena Ceaușescu a rămas în țară. Dictatorul a aterizat în Teheran, la ora locală 12:00. A fost primit de președintele Iranului, Akbar Hashemi Rafsanjani.
În tot acest timp, în țară, la Timișoara, ciocnirile forțelor de ordine cu manifestanții făcuseră deja victime. La Europa Liberă și posturile de radio din Iugoslavia și Ungaria se vorbea despre ”începutul unui măcel”.
După începutul anilor 1960, regimul comunist din România și Iran începuseră să aibă relații bune. România exporta acolo utilaje și tractoare, la schimb pentru țiței, gaze și bumbac.
Nicolae Ceaușescu a avut o relație bună cu șahul Iranului, Mohamed Reza Pahlavi. Însă, în 1979, șahul Pahlavi a fost înlăturat, iar Iranul a devenit republică islamică, condusă de ayatollahul Ruhollah Musavi Khomeini.
Noii lideri de la Teheran, foarte religioși, nu îi priveau cu ochi foarte buni pe comuniști, pe care-i considerau atei. Totuși, de nevoie, au continuat relațiile politice și economice.
Unii spun că, pe 18 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu ar fi transportat la Teheran câteva lăzi cu lingouri de aur și mari sume în dolari.
Alții cred că, de fapt, Nicolae Ceaușescu i-ar fi cerut lui Rafsanjani trupe de mercenari care să-l ajute în reprimarea revoluției ce începuse în România.
Alte voci au spus că motivul vizitei lui Ceaușescu la Teheran ar fi fost un plan prin care România, Iranul și alte țări cu rezerve monetare ar fi dorit să pună bazele unei bănci de dezvoltare, în concurență cu Banca Mondială sau cu Fondul Monetar Internațional.
Adevărul, însă, este mult mai puțin spectaculos. Nicolae Ceaușescu nu a dus cu el în Iran nici bani și nici lingouri, la fel cum nici nu s-a întors cu mercenari.
Miza reală a vizitei a fost cu totul alta. Iranianul Rafsanjani ajunsese președinte al Teheranului în luna august a anului 1989 și niciun șef de stat nu se grăbise să-l viziteze.
Așadar, în luna septembrie, Nicolae Ceaușescu a primit o invitație. Nici el nu prea mai era primit în nicio capitală importantă.
În cele două zile ale vizitei sale în Iran, Ceaușescu a discutat cu Rafsanjani mai ales despre subiecte economice.
Atunci, s-a convenit ca România să dea Iranului grâu, iar Teheranul să dea la schimb țiței și gaze.
În timpul vizitei lui la Teheran, Ceaușescu a fost încordat și a sunat-o foarte des la București pe soția sa, pentru a-i cere detalii despre situația din țară.
Gazdele iraniene au avut grijă să fie amabile cu Ceaușescu. Niciun jurnalist occidental de la Teheran nu a putut să îi pună vreo întrebare.
La Revoluția de la 1989, a existat și o victimă iraniană – ambasadorul Iranului la București. El a fost chemat la Teheran și pedepsit pentru că nu avertizase despre cât de urât era Ceaușescu de către români.