Val de aer polar peste România. Sunt anunțate temperaturi de -15 grade

Badea Violeta 05.03.2022, 23:17
Val de aer polar peste România. Sunt anunțate temperaturi de -15 grade

Vești mai puțin bune venite din partea specialiștilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM)! Aceștia anunță că un val de aer polar va ajunge în România zilele următoare, după ce ne-am bucurat de câteva zile mai călduroase. Gerul își va face simțită prezența în majoritatea regiunilor și vom avea temperaturi chiar și de -15 grade Celsius.

Aerul polar care ajunge în țara noastră

Meteorologii fac un anunț trist pentru românii care așteptau cu nerăbdare sosirea primăverii, încurajați fiind și de temperaturile ridicate care s-au înregistrat în ultimele zile.

Din păcate pentru aceștia se pare că vor mai avea de așteptat până ce anotimpul lor preferat își va intra în drepturi, fiindcă specialiștii ANM avertizează că un val de aer polar va lovi țara noastră în perioada următoare. Potrivit acestora, temperaturile vor scădea brusc, iar gerul își va face simțită prezența în majoritatea regiunilor.

Valorile vor fi cu 10-15 grade sub cele specifice acestei date din calendar, în timp ce maximele se vor încadra între -2 și 5 grade, cele mai ridicate valori fiind în sud-vestul României. Nopțile și dimineţile vor fi cele mai geroase, cu temperaturi minime care vor ajunge chiar și la -15 grade Celsius în depresiuni.

Valul de aer polar loveste Romania
Valul de aer polar loveste Romania

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

În intervalul 7 – 14 martie 2022, meteorologii anunță temperaturi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă din calendar. Anunțul este valabil pentru toate zonele țării. Sunt posibile precipitații în partea de sud a României, în timp ce în restul teritoriului regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

În săptămâna 14 – 21 martie 2022, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, în special în centru și la munte.

În perioada 21 – 28 martie 2022, temperaturile vor fi normale pentru acest interval, acest lucru fiind valabil pentru toate zonele țării. La fel ca și în săptămâna anterioară, regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, în special în centru și la munte.

În ultima săptămână, 28 martie – 4 aprilie 2022, temperaturile nu vor trece de mediile specifice acestei date din calendar. În partea de nord și vest a României este posibil să fie puțin mai crescute fața de cele specifice acestui interval. Regimul pluviometric va fi deficitar în aproape toate regiunile, în special în partea de vest a României.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...