Vaccinul AstraZeneca își schimbă numele. Modificare importantă, ce au decis autoritățile europene

Ana Anitoiu, Alexandra Chiric 30.03.2021, 16:51
Vaccinul AstraZeneca își schimbă numele. Modificare importantă, ce au decis autoritățile europene

Vaccinul AstraZeneca își schimbă numele. Modificarea importantă a fost aprobată, joi, 25 martie, de către Agenția Europeană a Medicamentului, la ceva timp după ce au apărut îngrijorări referitoare la riscul de tromboză la persoanele imunizate cu acest ser. Aceasta nu este singura schimbare pe care a făcut-o compania.

Modificare pentru vaccinul AstraZeneca

În afară de faptul că a fost redenumit din AstraZeneca în Vaxzevria, acest tip de vaccin a primit și un nou ambalaj. În rest, serul rămâne același, fiind în continuare aprobat pentru a fi folosit în Uniunea Europeană.

La începutul lunii martie, mai multe țări din Europa, precum Franţa, Italia, Germania și Spania, au suspendat temporar utilizarea vaccinului de la compania AstraZeneca după ce au fost înregistrate cazuri de coagulare a sângelui la persoane care au fost imunizate cu acest ser. Ulterior, după cercetări în acest sens, Agentia Europena pentru Medicamente (EMA) a decis că imunizarea anti-COVID-19 cu acest vaccin este sigură.

Vaccinul AstraZeneca isi schimba numele. Modificare importanta, ce au decis autoritatile europene
O persoana vaccinata de un cadru medical

Eficiență reevaluată pentru vaccinul AstraZeneca

Tot în luna martie, compania farmaceutică AstraZeneca a redus eficienţa vaccinului său anti-COVID-19 de la 79% la 76%, în actualizarea studiului din Statele Unite ale Americii. Aceasta după ce autorităţile americane au cerut o revizuire a datelor iniţiale. Astfel, rezultatele, ce seamănă mult cu cele inițiale, arată o eficienţă de 85% în cazurile simptomatice de infectare cu coronavirus în rândul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani şi de 100% în cazurile grave ale bolii sau spitalizărilor.

Acest studiu referitor la eficiența vaccinului anti-COVID-19 de la AstraZeneca a fost făcut cu ajutorul a 32.449 de voluntari din trei țări – Statele Unite ale Americii, Peru și Chile. Oamenii au primit ori două doze de vaccin AstraZeneca ori au fost încadrați în categoria placebo.

Comitetul de siguranță al EMA, despre vaccinul AstraZeneca

Comitetul de siguranță al EMA a stabilit că administrarea vaccinului anti-COVID-19 de la AstraZeneca poate avea legătură cu unele cazuri foarte rare de cheaguri de sânge asociate cu trombocitopenie – niveluri scăzute de trombocite din sânge, ce îl ajută să se coaguleze – cu sau fără sângerare, inclusiv cazuri rare de cheaguri în vasele de sânge din creier (CVST).

”Acestea sunt cazuri rare – aproximativ 20 de milioane de persoane din Marea Britanie și AEM au primit vaccinul începând cu 16 martie, iar EMA a analizat doar 7 cazuri de cheaguri de sânge în mai multe vase de sânge (coagulare intravasculară diseminată, DIC) și 18 cazuri de CVST. O legătură cauzală cu vaccinul nu este dovedită, dar este posibilă și merită o analiză suplimentară”, se arată în raport.

Beneficiile vaccinului AstraZeneca, mai mari decât riscul efectelor adverse

De asemenea, raportul arată că beneficiile vaccinului AstraZeneca în ceea ce privește combaterea COVID-19  continuă să fie mai mari decât riscul efectelor secundare. De altfel, raportul precizează faptul că boala în sine duce la probleme de coagulare și poate fi fatală. Mai multe detalii, AICI!

În plus, raportul arată că vaccinul AstraZeneca, redenumit Vaxzevria, nu este asociat cu o creștere a riscului general de formare a cheagurilor de sânge la persoanele care au fost imunizate. În plus, acesta precizează că nu există dovezi clare privind existența unor probleme ale anumitor loturi de producție.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...