Un medic rezident din Timișoara, în vârstă de 28 de ani, s-a sinucis. De ce a recurs la acest gest. Familia este în șoc

Elena Avramescu 05.04.2021, 13:53
Un medic rezident din Timișoara, în vârstă de 28 de ani, s-a sinucis. De ce a recurs la acest gest. Familia este în șoc

Un medic rezident din Timișoara s-a sinucis. Tragedie pentru o familie din Timișoara, după ce un medic rezident, de doar 28 de ani, s-a sinucis în decursul serii de duminică. Acesta lucra la Spitalul Judeţean Timişoara, iar cea care a anunțat autoritățile de această tragedie a fost mama tânărului.

Un medic rezident din Timișoara s-a sinucis

Tânărul de 28 de ani era medic rezident la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Timişoara. Tragedia s-a petrecut duminică seara, astfel că băiatul s-a sinucis în timp ce era acasă. Medicul a fost găsit inconştient de către mama sa, care a sunat imediat la 112, spunând că bănuiește că fiul ei şi-a injectat o substanţă în venă. Mai multe surse medicale au declarat că medicul de 28 de ani a lucrat şi cu pacienţi infectați cu COVID-19.

Medicul rezident avea 28 de ani. A lucrat pe Covid o bună perioadă de timp, în ultimele zile a lucrat pe ATI normal. Am fost informaţi în această dimineaţă de faptul că acesta a fost găsit decedat în locuinţa sa. Necropsia va stabili ce anume s-a întâmplat. Colectivul SCJUPBT îşi exprima regretul vis a via de aceasta tragedie nemărginită, au transmis reprezentanţii Spitalului Judeţean din Timişoara, potrivit tion.ro.

Suntem devastaţi, colegul nostru, cel mai probabil o victimă a burnout-ului, care a afectat şi de persoanele de la ATI. Suntem devastaţi de durere, era un tânăr de mare perspectivă, a spus și Dorel Săndesc, potrivit sursei citate.

Un medic rezident din Timisoara s-a sinucis
Un medic rezident s-a sinucis

La data de 5 aprilie 2021, Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a făcut publice mai multe date ale unui studiu care arată gradul de epuizare a medicilor care lucrează în linia întâi a luptei cu COVID-19. Conform acestuia, se pare că 56,37% dintre medicii, asistentele medicale, infirmierele, brancardierii şi restul personalului chestionat, au un nivel mediu sau ridicat de burnout.

Pe lângă datele statistice, care într-adevăr sunt îngrijorătoare, de exemplu, 9,31% la sută dintre cei chestionaţi au şi un anumit grad de depresie. Ceea ce trebuie remarcat sunt răspunsurile la itemii cu cele mai ridicate cote: nu mă simt odihnit, mă simt la limita puterii, sunt secătuit emoţional, am prea multe lucruri de făcut. Sunt doar câteva dintre exemplele date de colegii mei. De asemenea, unii colegi au explicat că sunt marcaţi de numărul mare al pacienţilor care au pierdut lupta împotriva COVID în secţia ATI, dar şi de virulenţa cu care loveşte aceste cumplit virus.

Alţii au evidenţiat dramatismul cazurilor pe care le-au tratat. Nu în ultimul rând, un factor important al burnout-ului este munca aproape continuă care ajunge, uneori, la 10-12 ore pe zi, dar şi faptul că cei mai mulţi dintre colegii mei nu reuşesc să se detaşeze de problemele de la spital nici acasă. Astfel se explică cotele ridicate obţinute şi remarcăm nerespectarea conceptului de echilibru ȋntre muncă şi viaţa personală, a spus Dana Biriş, psiholog clinician-psihoterapeut, Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeş” Timişoara.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...