Statul vecin cu România care își consolidează armata. Se pregătesc trupele

Stan Filon 10.03.2023, 17:02
Statul vecin cu România care își consolidează armata. Se pregătesc trupele

Premierul Ungariei, Vicktor Orban, a spus că lumea este mai aproape ca oricând de al Treilea Război Mondial și îi arată pe americani cu degetul, despre care spune că depinde cât de mult va continua războiul. Premierul ungar a spus că el este pentru pace, însă a recunoscut că trebuie să aibă și o armată puternică, așa că vrea să ia măsuri în acest sens.

Statul vecin cu România care își consolidează armata

Așadar, un nou discurs al premierului Ungariei, Viktor Orban, și noi acuzații la adresa Occidentului. Singurul prieten al lui Vladimir Putin Putin în Uniunea Europeană militează pentru pace și spune că totul stă în mâna americanilor. În același timp, recunoaște că lumea nu a fost niciodată mai aproape ca un conflict local să se transforme într-un război mondial. În plus, Viktor Orban acuză Occidentul că a fost cuprins de „febra războiului” și continuă să trimită arme în Ucraina.

„Liderii lumii occidentale sunt cuprinşi de o febră a războiului, ţinând discursuri în care cer câştigarea războiului, sacrificii suplimentare şi trimiterea de arme din ce în ce mai periculoase în Ucraina. Ungaria este „practic singura” ţară europeană pro-pace, în afară de Vatican”, susţine Viktor Orban, care recunoaște că se poate ajunge chiar și până la susținerea Ucrainei cu soldați!

Statul vecin cu Romania care isi consolideaza armata
Statul vecin cu Romania care isi consolideaza armata

Ungaria vrea pace, dar trebuie să aibă și o armată puternică

Liderul ungar mai spune că în loc să promoveze pacea în unanimitate, lumea este divizată și singurii care cer să se facă pace sunt ţările africane, turcii şi chinezii, care suferă din cauza consecinţelor războiului, cum ar fi inflaţia şi problemele legate de aprovizionarea cu alimente.

În acest context, Viktor Orban a declarat că Ungaria trebuie să aibă o armată puternică, chiar dacă va continua să pomoveze pacea. El a adăugat că Ungaria își va consolida armata, deoarece are nevoie de forţe armate eficiente, iar guvernul lucrează pentru a creşte numărul de trupe.

Viktor Orban a mai făcut o observație. Liderul ungar a spus că, în trecut, SUA nu interveneau direct în modelarea politicii europene, dar acest lucru s-a schimbat odată cu războiul în Ucraina, iar SUA conduc acum o „coaliţie pro-război” în spatele Ucrainei.

„Americanii îi susţin pe ucraineni care luptă eroic, ceea ce nu scade valoarea eroismului ucrainenilor, dar adevărul este că Ucraina nu poate continua să lupte decât atât timp cât SUA spun da. Odată ce SUA vor spune nu, o încetare a focului va urma”, a afirmat şeful guvernului de la Budapesta, citat de MTI.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...