SPECIAL. Când ieșim din garajul mediocrității?

Cu ceva ani în urmă, prin 2005, bifam în registrul concluziilor fără efect primul lot național de studenți care nu fuseseră pioneri. La ce a folosit mulțimea vidă de semitotalitarism al stângii? Poate doar la absența pozei de copil maculat de o cravată roșie și un basc cu insignă.

Când ies românii din garajul mediocrității

Dacă atunci leatul „schimbului de mâine” era hărăzit să dea cu fruntea de un zid aspru și rece, după ’90 s-a „reușit” continuarea fenomenului. Vorba marelui și regretatului Tomiță Caragiu: “În acest mod simplu”, tineretul acestei țări nu crește zvelt și înțelept pe cât ar trebui, ci între bariere anchilozate de impotența și pervertirea unui sistem politic peste limită de dator poporului care l-a validat.

Uneori, înțelepciunea vine odată cu vârsta. Alteori, etatea vine singură. Acest adevăr ne-a țintuit bătrână vreme într-o gară prin care se se avântă doar mărfarele. Care Schengen și pe când la masa bogaților?

Maturizarea forțată a copiilor

Asistăm la o maturizare forțată a unor copii siliți să sară peste etape firești ale dezvoltării, așa cum le-a lăsat Cerul. O chimicalizare sistematică a făpturii firave cu anticorpi împotriva sărăciei cvasitotale, a lipsei perspectivelor sănătoase.

Un bun prieten constata cu amărăciune că în zadar i se refugiase mama, în 1940, din calea puhoiului sovietic. Tot deșertăciune definea cei 36 de ani în care trecuse prin temnițe politice și îi fusese urmărit de Securitate celălalt părinte.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Altcineva se străduia să motiveze ratările succesive ale acestei națiuni, după 1989, prin fatalitate: „N-am avut ofertă bună, dom’le!”. Nu am auzit pe nimeni amintindu-și de bărbătescul îndemn al lui Hannibal: “Ori găsim o cale, ori ne facem una”. Atât amicului, cât “altcineva-ului” fatalist le spun că greșesc.

Puterea lui zero

Lichidatorii comuniști au predat, practic, lecția de matematică a celei mai mari aflări în treabă din istoria omenirii. Anume, puterea lui zero, care spune că o nulitate ridicată la orice putere rămâne tot o nulitate. Adevăr demonstrat cu creta pe tablă de către unul dintre corifeii științelor exacte, Grigore Moisil.

Din zăngănitul lanțurilor, muțenia călușului îndesat și proprie experiență, cei luminați de opaitul concentraționar au învățat să le deschidă semenilor dispuși ochii minții și să se împotrivească încercărilor de experiență copiată sau impusă de la Răsărit. Precum un slogan “luminat” al punctului cardinal menționat, împreună cu romanul “Mitrea Cocor”, prin care oportunistul Mihail Sadoveanu trecea din barca monarhistă în funcția de președinte al Adunării Deputaților comuniști, șef al Uniunii Scriitorilor din România și deținător al Premiului Lenin pentru Pace (1961).Ca o verificare a ideii că dacă o persoană nu devine mai mare, în mod sigur își va micșora statura socială, morală ș.a.m.d.

Vitrina variantelor politice postrevolutionare deținea în inventarul posibilității și alți oameni decât activiști cu trecut fotoșopat, intelectuali de pâslă sau oportuniști caraghios-lacrimogeni. Mă simt obligat să dau un singur și forte exemplu- Corneliu Coposu. „Masele largi” nu l-au dorit când acest om constituia cu adevărat o alternativă.

Atunci, de ce atâta lamentare?

Categorică realitatea revelată de către disidentul rus Soljenițân: „Nu pot să te fac bine cu sănătatea mea”. Trăgând linie, după mai bine de trei decenii în care s-au recreat neconvingător, cred că românii, în marea lor majoritate, au mimat, fără să vrea, un climax al dispunerii de sine. S-au trezit cu fecioara libertății în brațe prea târziu ca să mai fie capabili de o reacție normală (Dumitru Ungureanu – jurnalist).

Au pus umărul istovit de comanda ignoranței la mărirea unor personaje de calitate dovedit ieftină și la decăderea pentru multă vreme a celor cărora principiile drepte călăuze le sunt ori au fost. În România, de foarte multă vreme, fiul lui Dumnezeu nu mai are orizontul desăvârșirii.

Când stagnează o lume

Nu mai are inima ușoară. Devine tot mai arareori om. Atunci când îi naște sau i se prăpădește aproapele. Se mai întâmplă la auzul Rapsodiei enesciene și după ce parcurge Luceafărul. Când olăreste ceramică ori la țesutul cu război.

Nenea Iancu ne-a transmis prin scrierile sale că „o lume stagnează când nu mai știe să regreseze”. Aș adapta concluzia genialului scriitor. Țara asta e pe cale să dea marșarier, fiindcă nu mai este în stare să rămână în șubredul echilibru, ce ar fi putut deveni stabil, dobândit în decembrie ’89.

Bagatelizarea valorilor

Mai tot ce înseamnă valoare, dacă nu e bagatelizat, sigur e dat uitării. Dintr-o blamabilă lene a cortexului, românul îmbrățișează, fără să știe, concluzia lui Platon conform căreia cu cât gândesc mai mult, cu atât mă întreb dacă folosește la ceva. Ca să putem nădăjdui că înțelegem ceva din viața asta românească, trebuie să ne dăm seama că nu pricepem nimic. Puțini sunt orbii rămași care nu văd că ne îndreptăm spre nicăierism.

„Câtă luciditate, atâta dramă”, nota Camil Petrescu. Să fii sărac și să ții partea politicienilor care s-au îmbogățit furându-te…asta e definiția idiotului.

Alunecarea în derivă a societății românești

De aici poate și numărul în creștere alarmantă a celor ce clachează. Depresia, anxietatea, nesiguranța determină depășirea abruptă și în mare păcat a ultimei frontiere, parcă pentru a-i da dreptate lui Cioran, cel care credea egal în salvarea umanității și în viitorul cianurii. De ochii lumii, pentru că îi mărturisea siamezului său suflet, Țuțea: „Petrică, să nu spui nimănui, dar iubesc viața la nebunie!”.

Revenind, un „cineva” multiplicat este culpabil de alunecarea în derivă a societății românești de astăzi, pe al cărei chip neajunsurile au tatuat cearcăne și riduri. Lăsând generalizările la margine de scoarță, iată o galerie de nume răspunzătoare de acest parcă interminabil fiasco. Ni s-au lipit de viață ca o ieftină marcă de scrisoare: Iliescu, Roman, Văcăroiu, Ciorbea, Năstase, Ponta, Dragnea, Dăncilă etc.

Inteligentului i se va interzice să gândească

Lor li se pot lesne adăuga vremelnici dregători de banală speță. Însumati, compun almanahul imaginar al tristelor figuri, apărut în gând la editura Histrion. Prețul cărții a fost plătit în avans, respectiv decembrie 1989. Tomul cu pricina poate fi donat ca îndreptar, fără sorți de izbândă, altor „corigente” la democrație cum ar fi: Coreea de Nord, Vietnam, Cuba, China.

Nu exclud ipoteza în care toleranța va ajunge la un nivel în care inteligentului i se va interzice să gândească pentru a nu insulta deciziile și sentimentele prostului. Sper să nu se întâmple la noi, cu toate că “:fiecare înregistrare a fost distrusă sau falsificată, fiecare carte rescrisă, fiecare poză revopsită, fiecare statuie și clădire de stradă a fost redenumită, fiecare dată a fost modificată. Și procesul continuă zi de zi și minut de minut. Nimic nu există decât un cadou nesfârșit în care “Partidul” are întotdeauna dreptate” (George Orwell – 1984).

Poate că studenții de azi și de mâine vor înlocui acel petec roșu de la gât cu cravata de diplomați autentici, de politicieni high ranking  prin care vor dovedi că nu își iubesc cu infirmitate țara și poporul. Pentru că realmente este posibil.