Situaţie incredibilă la „Marius Nasta”. Institutul are angajat un pompier, dar este în concediu de luni de zile. Cum este posibil

Cristian Cojocaru 22.02.2021, 13:22
Situaţie incredibilă la „Marius Nasta”. Institutul are angajat un pompier, dar este în concediu de luni de zile. Cum este posibil

În urma incidentului de aseara de la Institutul Marius Nasta, a ieșit la suprafață o situaţie incredibilă. Potrivit managerului spitalului, în cadrul acestuia există un pompier angajat numai că se afla în concediu la acel moment.

Situaţie incredibilă întâlnită la ”Marius Nasta”

Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din Capitală a venit cu o informație incredibilă. Aceasta a menționat că dintre angajații spitalului face parte și un pompier, numai că acesta se află în concediu de aproximativ șase luni.

“Concedii medicale, întrerupte cu concedii de odihnă. Este foarte greu să lucrezi într-o instituţie publică în care personalul nu vrea să lucreze şi în care tu, manager, şi echipa de management vrea să facă şi are de făcut treabă cu persoane care nu vor şi nu se implică în activitatea unui spital. Iar aceste persoane sunt foarte greu de sancţionat. Cu siguranţă e nevoie de o reevaluare a legislaţiei în acest sens pentru că dacă vrei să faci treabă şi dacă vrei să te implici, trebuie să fii prezent”, a transmis Beatrice Mahler.

Duminică seara a fost anunțat un incendiu la secția mobilă ATI a Institutului Marius Nasta. În cadrul secției erau internați șapte pacienți. Potrivit echipajului IGSU, un ventilatorn extern a început să emane fum. Către unitatea medicală s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție. Conform echipajului de intervenție, în locul unde se aflau pacienții nu a pătruns fumul.

Managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, a făcut mai multe declarații cu privire la incidentul de aseară
Managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, a făcut mai multe declarații cu privire la incidentul de aseară

Personalul medical a intervenit pentru a combate incidentul

Potrivit declarațiilor managerului spitalului, pompierul a combinat concediul de odihnă cu cele medicale. Beatrice Mahler este de părere că legislația ar trebui schimbată în contextul în care aceste situații ar putea fi evitate. Focul s-a stins repede, însă cei care au sunat la numărul unic de urgență au afirmat că au existat și flăcări și fum.

Mahler a menționat că echipa tehnică este formată din trei angajați, iar dintre angajați fac parte și doi electricieni. Personalul medical este cel care a dat dovadă de prezență de spirit, fiind și cei care au intervenit imediat.

„Aceste persoane sunt foarte greu de sancționat Este nevoie de o reevaluare a legislației în acest sens. Dacă vrei să te implici, trebuie să fii alături de oameni. Angajații și colegii mei s-au comportat exemplar, toți din pavilionul Covid au intrat în zona roșie, adică 24 de persoane – personal medical, asistente, infirmiere, brancardieri”, a declarat Mahler.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății a venit cu mențiunea că incidentul a fost unul minor. Sperietura însă, a fost una pe măsură, însă viața pacienților dar și a personalului medical nu a fost pusă în pericol. Managerul Beatrice Mahler a menționat faptul că medicii de gardă au luat legătura cu familiile pacineților internați.

Urmăriți Impact.ro și pe