Secretul celui mai bun bulion. Cum se fierb, de fapt, roșiile ca să iasă gustos și să nu fermenteze

Anca Manolica 23.08.2022, 15:07
Secretul celui mai bun bulion. Cum se fierb, de fapt, roșiile ca să iasă gustos și să nu fermenteze

Toamna se apropie cu pași repezi, iar gospodinele se pregătesc să umple cămara de bucate pentru iarnă. Desigur, de pe rafturi nu poate să lipsească bulionul, preparatul care se poate utiliza la o mulțime de feluri de mâncare. Află secretul pe care trebuie să îl ştie orice gospodină pentru a prepara cel mai bun bulion.

Cum prepari acasă cel mai bun bulion

Foarte multe gospodine aleg să prepare cu mâna lor, acasă, bulionul de roșii pentru iarnă. În acest fel se asigură că ceea ce consumă este natural, fără conservați sau alte substanțe din comerț. Așadar, dacă și tu ești curios să afli care este secretul pentru a obține cel mai bun bulion, continuă să citești rândurile de mai jos.

Pentru început, trebuie să alegi cu atenție roșiile. La bulion nu merge orice fel, așa că va trebuie să iei roșii care nu sunt nici prea verzi, nici prea coapte, cele mai bune fiind cele cărnoase, nu zemoase. Se spală, se curăță și se îndepărtează toate părțile alterate, mucegăite, pentru a nu strica gustul rezultatul final.

Cum trebuie fierte roșiile

Pentru a obținere sucul de bulion, gospodinele au două variante la dispoziție. Fie optează pentru o mașină de tocat roșii, iar roșiile tăiate în bucăți mari se dau de două ori prin aceasta, fie acestea se fierb, după ce anterior au fost tăiate în bucăți mari, până se înmoaie. Ulterior, ele se strecoară printr-o sită sau printr-un tifon, iar sucul se pune, din nou, la fiert.

În ceea ce privește procesul de fierbere, sucul trebuie lăsat pe foc până scade cu două degete sau până când dispare spuma care se formează. Asta înseamnă că va fi nevoie să fiarbă câteva ore bune.

Cum prepari acasă cel mai bun bulion de roșii
Cum prepari acasă cel mai bun bulion de roșii

În bulion nu se adaugă sare, zahăr sau conservant

Dacă totuși se dorește adăugarea de sare, atunci ar fi de preferat ca aceasta să nu fie iodată. Pe final, după ce este aproape fiert, se poate adăug un mănunchi de frunze de țelină sau de busuioc, pentru că vor da o aromă aparte.

Pasul următor este pregătirea sticlelor sau borcanelor în care urmează să fie pus preparatul. Ele trebuie curățate bine și mai apoi sterilizate, fie opărindu-le cu apă fierbinte, fie ținându-le la cuptor, pe tava metalică. Tot pe o suprafață metalică ar fi bine să fie ținute și când se toarnă lichidul fierbinte.

Un truc care va împiedica spargerea sticlelor este să se toarne mai întâi două degete de bulion în fiecare sticlă. după care să fie umplute. Apoi, înainte de a sigila recipientele, mai poate fi adăugată o lingură de ulei, care va fi ca un strat de protecție, iar bulionul nu se va mai strica.

După ce au fost sigilate, borcanele se lasă în cuptor sau se pun într-un loc cald, învelite în pături groase, pentru ca temperatura să fie crescută cât mai mult timp. În acest fel, vor fi distruși germenii, iar sticla se va răci treptat, evitându-se astfel spargerea. Este indicat ca a doua zi să fie verificat fiecare recipient în parte, pentru a vedea dacă nu sunt șanse să fermenteze, notează Gustos.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...