Se strâng semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis. George Simion: „Este momentul”

Andra Daoud 01.11.2021, 17:28
Se strâng semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis. George Simion: „Este momentul”

Au început să se strângă semnături pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Anunțul a fost făcut de co-președintele partidului AUR, George Simion, care a inițiat demersul.

Se strâng semnături pentru demiterea lui Iohannis

Deputatul AUR, George Simion, a declarat luni că au început procedurile pentru demiterea din funcție a șefului statului. El a spus că pornește de la zero această inițiativă și că documentul a fost semnat și de câțiva parlamentari din PNL.

Azi, 1 noiembrie, la începutul lunii, într-o zi de luni, la fel cum anunțam pe 1 septembrie demiterea lui Florin Cîțu, anunțăm azi inițierea procedurilor pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Am început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor.

Ne-au promis mai mulți parlamentari de la mai multe partide că vor semna procedura de suspendare și vom apela la sutele de mii de români care ne contactează și ne roagă să-l dăm jos pe Iohannis, pentru că o vorbă românească ne spune că peștele se împute de la cap, a anunțat George Simion.

Dacă se strâng suficiente semnături, ar urma să se organizeze un referendum pentru demiterea președintelui. Acest referendum ar urma să aibă loc în același timp cu alegerile anticipate.

Cine susține inițiativa lui George Simion

George Simion a declarat că sunt și parlamentari din PNL care au spus că vor semna pentru demiterea președintelui Iohannis. Co-președintele AUR a mai declarat că l-a auzit la televizor pe Ludovic Orban, în timp ce vorbea despre demiterea șefului statului. Simion spune că a vorbit cu Orban și se vor întâlni.

Este momentul. Au existat două propuneri de premier. Trebuie să ajungem la alegeri anticipate. Pentru a economisi banii și nervii românilor, odată cu alegerile anticipate trebuie să mergem și la referendumul pentru demiterea președintelui. Vom merge către români și-i vom ruga să semneze. (…) Vom merge până la capăt. Ne-au semnat deja și parlamentari de la PNL, a mai declarat Simion.

Cum poate fi suspendat Klaus Iohannis, potrivit Constituției

Președintele României poate fi suspendat din funcție de către Parlament, potrivit Constituției, după consultarea Curții Contituționale. În cazul în care o treime dintre deputați și senatori semnează propunerea de suspendare, acest lucru i se aduce la cunoștință Președintelui. Propunerea de suspendare din funcție este justificată în cazul în care președintele a săvârșit niște fapte grave, prin care a încălcat Constituția.

Dacă propunerea de suspendare este aprobată, urmează ca, în termen de 30 de zile, să se organizeze un referendum pentru consultarea populației privind demiterea președintelui.

Referendumul este valabil dacă participă la el cel puțin 30% din totalul cetățenilor cu drept de vot încriși pe listele electorale. Rezultatul urmează să fie validat dacă opțiunile de vot valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din numărul celor înscriși pe listele electorale permanente.

Urmăriți Impact.ro și pe