Se caută hackeri ruși care au o problemă cu războiul din Ucraina: campania neobișnuită de recrutare a CIA

Gabriel Peneș 17.05.2023, 12:33
Se caută hackeri ruși care au o problemă cu războiul din Ucraina: campania neobișnuită de recrutare a CIA

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina pare susținut de marea majoritate a rușilor, dar asta doar pentru că vocile celor nemulțumiți sunt închise imediat și, adesea, definitiv ori nu apar la lumină tocmai de teama represaliilor. În acest context, Agenția Centrală de Informații (CIA) a lansat o companie neobișnuită prin care încearcă să-i recruteze pe rușii care se opun politicii lui Vladimir Putin.

Se caută hackeri ruși care au o problemă cu războiul din Ucraina

Fostul „Război rece”, din vremea URSS-ului s-a transformat acum într-unul foarte real, odată cu ordinul venit de la Kremlin de invadare a Ucrainei, pe 24 februarie 2022. Iar războiul informațional a devenit, din nou, o prioritate a majorității agențiilor de informații, mai ales când anumite date și situații din tabăra putinistă sunt destul de greu de accesat.

În acest context, Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a lansat un nou efort de a profita de ceea ce oficialii serviciilor de informaţii americane consideră a fi o oportunitate „fără precedent” de a-i convinge pe ruşii nemulţumiţi de războiul din Ucraina şi de viaţa din Rusia să le împărtăşească secretele, postând luni pe internet un videoclip de recrutare cinematografic, produs cu fineţe şi bine pus la punct, transmite CNN, conform news.ro.

Demersul include un nou canal al CIA pe Telegram, reţeaua de socializare care este o sursă foarte populară de ştiri nefiltrate în Rusia. CIA a postat pentru prima dată videoclipul pe Telegram, care se încheie cu instrucţiuni privind modul în care se poate intra în contact cu CIA în mod anonim şi sigur.

Videoclipul a fost postat şi pe celelalte platforme de socializare ale sale, inclusiv pe YouTube, Twitter, Instagram şi Facebook și îl puteți viziona mai jos.

Se caută hackeri ruși care au o problemă cu războiul din Ucraina: campania neobișnuită de recrutare a CIA
CIA caută să recruteze hackeri ruși nemulțumiți de invazia țării lor în Ucraina

Campania neobișnuită de recrutare a CIA

Oficialii CIA implicaţi în proiect au declarat că invazia Rusiei în Ucraina a creat o deschidere istorică „pentru ca ruşii să vină la noi şi să livreze informaţii de care Statele Unite au nevoie”. De asemenea, aceasta vine după o campanie anterioară de recrutare după lansarea invaziei, despre care oficialii au spus că a avut succes, cu „contacte care au venit”.

Un oficial CIA a declarat că mesajul pe care speră să îl transmită ruşilor care lucrează în domenii sensibile şi au acces la informaţii valoroase este: „Vă înţelegem, poate mai bine decât credeţi”.

„Am vrut să le transmitem ruşilor, în propria lor limbă, că ştim prin ce trec”, a adăugat oficialul, care a vorbit sub protecţia anonimatului despre acest proiect sensibil.

Oficialul a insistat asupra faptului că videoclipul nu este „absolut deloc” menit să fie incendiar sau să alimenteze neliniştea în rândul populaţiei în general – unde președintele rus Vladimir Putin se bucură încă de un nivel ridicat de susţinere – ci mai degrabă vizează persoanele care ar putea fi pe muchie de cuţit şi „demistifică” procesul de contactare a CIA.


Clipul nu îl menţionează pe Putin şi nici măcar războiul din Ucraina, în parte pentru că ar fi „fără utilitate”, dar şi pentru că americanii susţin că se bazează pe teme „atemporale” care i-au convins de mult timp pe ruşii nemulţumiţi să contacteze CIA.

„Ucraina este în prim-plan, dar acesta este mai mult sau mai puţin un simptom a ceva mai mare”, a declarat unul dintre oficiali. „Există întotdeauna persoane în Rusia care se identifică cu ceea ce avem de spus aici”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....