Schimbarea la Față 2022. Ce nu ai voie să faci sub nicio formă

Andra Daoud 05.08.2022, 08:00
Schimbarea la Față 2022. Ce nu ai voie să faci sub nicio formă

Schimbarea la Față 2022 este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox. Marcată în fiecare an în data de 6 august, Schimbarea la Față sau Obrejenia, cum se mai numește în popor, este legată de numeroase tradiții și obiceiuri de care credincioșii țin cont. Este zi cu dezlegare la pește, dar pe lângă acest lucru, tradiția spune clar ce să faci și ce să nu faci în această zi.

Schimbarea la Față 2022 – tradiții și obiceiuri

Începutul lunii august are legătură cu o sărbătoare importantă pentru creștinii ortodocși. Schimbarea la Față se sărbătorește în fiecare an pe data de 6 august, în Postul Adormirii Maicii Domnului. În popor se mai numește și Obrejenie, care vine din limba slavonă și înseamnă „transformare, schimbare”.

De Schimbarea la Față 2022 se leagă o serie de tradiții și obiceiuri, de care la sat se ține cont cu sfințenie în continuare. În primul rând, fiind o sărbătoare atât de importantă, marcată în calendarul creștin-ortodox cu cruce roșie, sunt interzise muncile de orice fel, în gospodărie sau la câmp. Cine spală în această zi se spune că va avea parte de păduchi și ploșnițe.

Se spune că în ziua de Obrejenie cerurile se deschid și cei aleși de Dumnezeu pot vedea Porțile Raiului. Femeile însărcinate care țin cont de această sărbătoare se spune că vor avea parte de o naștere ușoară și vor aduce pe lume copii sănătoși. Există o superstiție potrivit căreia, dacă fetele și femeile își spală părul în această zi, nu le va mai crește.

Ce nu este bine să faci sub nicio formă de Schimbarea la Față 2022

Sărbătoarea Schimbării la Față nu este bine să te prindă certat cu nimeni. De asemenea, dacă te cerți în această zi, se spune că așa îți va merge tot anul. Cei care se roagă în această zi să scape de o patimă, au șanse mari de reușită. Obrejenia este ziua în care se sfințesc grădinile, recoltele și boabele pentru semănat. Credincioșii duc la biserică pachete cu alimente pentru a fi sfințite de către preot și împărțite celor sărmani. Este, de asemenea, ziua în care se pomenesc cei trecuți în neființă.

După credința populară, 6 august este ziua de hotar dintre vară și toamnă. Se spune că după Schimbarea la Față iarba nu mai crește, frunzele încep să se usuce, iar păsările călătoare pleacă încet-încet. Dacă în ziua cu Schimbarea la Față 2022 vremea va fi frumoasă, se spune că toamna va fi roditoare și bogată. În schimb dacă plouă, vom avea parte de o toamnă mohorâtă.

Este bine ca țăranii să termine de cosit iarba până la această dată. Tot acum se culeg și ultimele plante de leac. Se spune că nu este bine să te scalzi în ape repezi în această zi, pentru că acestea se răcesc. Este de preferat, de asemenea, să evităm călătoriile, pentru că se spune că nu vom mai găsi drumul spre casă.

Schimbarea la Fata 2022. Ce nu ai voie sa faci sub nicio forma 1
Schimbarea la Fata pica in fiecare an pe data de 6 august

Ce simbolizează Schimbarea la Față

Potrivit Noului Testament, Iisus Hristos, împreună cu trei dintre ucenicii săi, Apostolii Petru, Iacov și Ioan au mers la Muntele Tabor. În timp ce Apostolii îl priveau, Mântuitorul a fost cuprins de o strălucire aparte. Apoi, și-au făcut apariția Ilie și Moise și au vorbit cu Iisus, iar ucenicii au rămas muți de uimire. Fața Mântuitorului s-a luminat, de unde și denumirea sărbătorii.

Potrivit credinței, există o rugăciune despre care se spune că aduce alinare sufletească și ajută la îndeplinirea dorințelor celor mai arzătoare. Pe data de 6 august, când pică Schimbarea la Faţă 2022, este bine să rostiți următoarea rugăciune:

„Doamne Iisuse Hristoase, mă rog Ție în această zi de mare sărbătoare. Tu, care Te-ai Schimbat la Față în prezența ucenicilor Tăi: Petru, Iacov și Ioan, aleși de Tine să te însoțească pe Muntele Tabor, și Le-ai arătat lor că slava Ta se poate revărsa ca un mir asupra lumii, care să ne binecuvânteze viața de fiecare zi. La ceas de mare sărbătoare te rog, Doamne Iisuse, Tu care ești cu adevărat Raza Tatălui Tău, trimite asupra mea o rază din strălucitoarea Ta lumină ca ea să mă călăuzească în clipele de supărare, când grijile mă sufocă, când nu mai am spor în munca mea, când dușmanii mă pândesc sau când boala mă învăluie fără să știu.

Schimbarea Ta la Față să mă ajute și pe mine, păcătosul, să găsesc drumul luminos de care am atâta nevoie, iar sufletul meu împietrit de necazuri să se elibereze de supărare și de spaima că viața mea va fi în continuare un coșmar. Ajută-mă, Doamne Hristoase, să mi se împlinească și marea mea dorință (…). Ajută-mă în acest moment de cumpănă din viața mea și arată-mi drumul care să-mi schimbe cursul vieții, să nu mai am parte de întuneric, de pagubă, de boală și de razbunarea dușmanilor adunați în jurul meu ca într-o șerpărie. Amin.”

 

Urmăriți Impact.ro și pe