Rusia e acuzată că ar vrea să schimbe granițele și în Asia. „Se fac presiuni”. Ce spune Moscova

Andrei Simion, Mihai Roșoiu 29.12.2022, 09:11
Rusia e acuzată că ar vrea să schimbe granițele și în Asia. „Se fac presiuni”. Ce spune Moscova

Rusia este acuzată că ar vrea să schimbe granițele și în Asia și că a început să facă presiuni în acest sens. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat faptul că Moscova ar avea această intenție.

Dmitri Peskov, despre intenția Rusiei de a schimba granițele în Asia

Secretarul Consiliului Securităţii din Armenia, Armen Grigorian, a declarat recent că se fac presiuni asupra Armeniei în ceea ce priveşte Uniunea Statală Rusia- Belarus.

Pe de altă parte, Dmitri Peskov a declarat, miercuri, că niciun funcţionar rus nu a făcut o astfel de afirmație referitoare la necesitatea de a integra Armenia în Uniunea Statală şi nici nu i-a fost comunicată părţii armene o astfel de posibilitate.

„Aceste declaraţii pot fi percepute ca fiind provocatoare. Nu corespund realităţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului despre afirmația referitoare la Armenia, fostă republică a Uniunii Sovietice.

Vladimir Putin
Vladimir Putin

Uniunea Statală Rusia – Belarus

Tratatul de Înființare a Uniunii Statale Rusia – Belarus a fost semnat la data de 8 decembrie 1999. Intenția a fost aceea de a înființa o federație similară Uniunii Sovietice, cu un singur președinte, parlament, constituție, armată, cetățenie, monedă, drapel și așa mai departe.

Uniunea Statală a fost ratificată de Duma de Stat a Rusiei la data de 22 decembrie 1999 și de Adunarea Națională a Belarusului la data de 26 ianuarie 2000, când tratatul a intrat oficial în vigoare.

În noiembrie 2021, cu câteva luni înainte ca Vladimir Putin să declanșeze războiul din Ucraina, liderul rus și autocratul belarus Alexandr Lukașenko au semnat un acord ce prevede 28 de programe de integrare, în cadrul unei reuniuni online a Consiliului Suprem de Stat al Uniunii Statale Rusia – Belarus.

Acel document se concentra în special pe probleme economice și de reglementare, inclusiv politici comune referitoare la impozitare, domeniu bancar, industrie, agricultură și energie. În plus, cei doi lideri au aprobat o doctrină militară comună.

Proiectul a fost privit drept un pas important către unirea economiilor și structurilor politice ale celor două țări, dar și ca un posibil pas către subminarea suveranității Belarusului, lucru la care Alexandr Lukașenko s-a opus de-a lungul timpului.

Acea înțelegere a avut loc în contextul unei creșteri a presiunii internaționale după reprimarea violentă a protestelor împotriva fraudării alegerilor prezidențiale din august 2020, pe care Alexandr Lukașenko a pretins că le-a câștigat pentru al șaselea mandat neîntrerupt din 1994.

Vladimir Putin, despre anexarea Belarusului

Recent, Vladimir Putin a făcut o vizită la Minsk, unde a stat de vorbă cu Alexandr Lușașenko. Liderul rus a declarat că zvonurile conform cărora Rusia ar vrea să anexeze Belarusul sunt false.

„Rusia nu are niciun interes să absoarbă pe nimeni. Pur şi simplu nu are sens”, a spus Vladimir Putin.

În cadrul întâlnirii pe care au avut-o, cei doi lideri au hotărât să consolideze cooperarea în toate domeniile, dar cel mai mult s-au concentrat pe sectorul apărării.

„Îi întindem o mână Rusiei într-o perioadă extrem de dificilă. Știți, noi doi suntem coagresori, cei mai răi și mai toxici oameni de pe această planetă. Avem o singură dezbatere, cine este mai toxic.

Vladimir Vladimirovici Putin spune că eu sunt acela. Eu încep să cred că el este acela. Am decis că amândoi suntem, în egală măsură, și dacă cineva se gândește să ne despartă, să ne dezbine, acest lucru nu se va întâmpla”, a spus Aleksandr Lukașenko.

Deși nu s-a implicat în mod direct în războiul pe care Vladimir Putin l-a început în Ucraina pe 24 februarie, Alexandr Lukașenko le-a permis trupelor Rusiei să folosească teritoriul țării sale pentru a-și lansa ofensiva.

Urmăriți Impact.ro și pe