Rusia, decisă să controleze Marea Neagră după simularea de război. În ce postură o să fie pusă România

Mihai Roșoiu 10.12.2020, 14:27
Rusia, decisă să controleze Marea Neagră după simularea de război. În ce postură o să fie pusă România

Rusia, decisă să controleze Marea Neagră după simularea de război pe care a realizat-o de curând. Guvernul de la Moscova intenționează să-și mărească influența și, potrivit specialiștilor, reușește cu ultimele mișcări realizate. Miza este mare, iar alte state puternice din zonă tind la rândul lor să conteze în zona Mării. Turcia, Ucraina, Bulgaria, România sunt statele care pot emite pretenții, în condițiile în care Rusia vrea să devină șeful în acea parte a continentului.

Rusia, decisă să controleze Marea Neagră după simularea de război

În ultima vreme, ex-sovieticii și-au intensificat acțiunile la Marea Neagră. Specialiștii în politică externă consideră că super-puterea din Est se comportă dictatorial în zonă, considerând întinderea ca făcând parte din proprietățile teritoriale ale sale.

În acest sens, la Moscova se urzesc ițele unui plan bine stabilit pentru ca Rusia să continue să fie țara cu influența cea mai puternică în zonă. Anika Binnendijk, un nume respectat în lumea politicienilor europeni, crede că rușii au o strategie foarte bine pusă la punct:

„I-a fost mai ușor Rusiei să atingă obiectivul dezbinării regiunii decât le-a fost SUA să-și atingă țelul coalizării ei”, i-a declarat politologul lui Michael Peck, jurnalist Forbes, care a scris un material amplu pe această temă.

Rusia, decisa sa controleze Marea Neagra dupa simularea de razboi
Rusia, decisa sa controleze Marea Neagra dupa simularea de razboi

Dezbină și cucerește, sloganul Rusiei în zona Mării Negre

În același articol, gazetarul face referire la modul în care rușii și-au stabilit strategia pentru a continua să-și exercite influența la Marea Neagră. „Dezbină și cucerește”, acesta este planul, se arată în materialul amintit.

Tot aici se sugerează faptul că alipirea Crimeei la Rusia s-a produs cu același scop, de a controla tot ce mișcă în zona Mării Negre. Interesul Moscovei pentru această parte din lume i-a trezit pe occidentali și nu numai. NATO are în plan formarea unor echipe operative, care să monitorizeze zona atât de interesantă pentru una dintre marile puteri ale lumii.

România prinsă la mijlocul unui posibil conflict militar

Membră a NATO, România este una dintre țările care s-au aflat sub influență ex-sovietică și care acum și-au schimbat opțiunile. În mod evident, aceste interese apărute în zona Mării Negre pot afecta țara noastră. În eventualitatea izbucnirii unui conflict militar, România nu ar fi ocolită de probleme reale.

Rusia, decisă să controleze Marea Neagră după simularea de război, iar planurile Moscovei nu sunt minore la acest capitol. Specialiștii occidentali spun că numeroasele atacuri cibernetice din ultimii ani descoperite în România au fost lansate dinspre Rusia. Unul dintre interesele rușilor fiind, în mod evident, influența în zona Marea Neagră.

Urmăriți Impact.ro și pe