Rugăciunea pe care este bine să o rostești de Sfântul Nectarie, vindecătorul de boli

Anca Manolica 09.11.2022, 17:56
Rugăciunea pe care este bine să o rostești de Sfântul Nectarie, vindecătorul de boli

În fiecare an, pe 9 noiembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Nectarie, vindecătorul de cancer și făcătorul de minuni. Acesta s-a născut în 1846, în Silivria, localitate din apropierea Constantinopolului, și a trecut s-a stins din viață în 1920. O parte din moaștele sale se regăsesc la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, fiind al doilea ocrotitor al acestui sfânt lăcaș.

9 noiembrie – Sfântul Nectarie vindecătorul de cancer

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, episcopul Pentapoliei, este unul din cei mai noi sfinţi canonizaţi de biserica Greciei în acest secol. S-a născut în anul 1846 în Selivria Traciei din părinţi săraci, dar credincioşi. A fost botezat Anastasie şi a primit educaţie creştinească, studiind teologia şi scrierile sfinţilor părinţi la Constantinopol.

La 20 de ani s-a stabilit în insula Hios, acolo unde le-a predat teologie, pentru câțiva ani, copiilor. Însă, simțind că nu se regăsește în acest loc, a mers la mănăstire. Primește numele de Lazăr, dar ulterior i-a fost atribuit numele pe care-l va purta pentru totdeauna, Nectarie.

Printre credincioşi, Sfântul Nectarie este recunoscut ca vindecător al bolnavilor de cancer, dar şi ascultător al rugăciunilor femeilor care nu pot avea copii. Pentru nenumăratele minuni pe care le-a făcut şi încă le mai săvârșește, a fost numit „Taumaturgul”, adică „Vindecătorul”.

Sfântul Nectarie
Sfântul Nectarie

Rugăciunea către Sfântul Nectarie din Eghina

Rugăciunea tămăduitoare este una dintre cele mai puternice, care îi ajută pe cei care suferă de diferite afecțiuni să treacă cu bine peste acestea. Ea se rostește, îndeosebi, de credincioșii care trec prin momente grele și se află pe patul de spital, dar și de apropiații bolnavilor, în speranța că Sfântul Nectarie le va asculta rugămințile și îi va ajuta pe cei aflați în nevoie:

„O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, pri­mește a­ceastă puțină rugăciune de la noi, nevred­nicii robii tăi, căci către tine, ca la un ade­vărat izvor de tămăduiri și grabnic fo­lo­sitor și ajutător prea­minunat scăpând și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu la­crimi fier­binți ne rugăm ție: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră. Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre.

Ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbește de ne ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și ne sprijinește pe noi, robii tăi. Ia aminte la sus­pinele noastre și nu ne trece cu ve­derea pe noi, ticăloșii și scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău și cu credință ți s-a rugat nu a rămas nea­jutat. Că cine te-a chemat întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai ușurat suferința? (…)”. Citește continuarea rugăciunii care se rostește pe 9 noiembrie pe doxologia.ro.

Citește și Calendar ortodox noiembrie 2022. Cele mai importante sărbători și când începe Postul Crăciunului

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...